Ange Postecoglou a decis! Fundașul central pe care nu-l mai vrea la Tottenham
articol scris de Digi Sport16.05.2024, 17:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tottenham va face mai multe transferuri vara aceasta, după ce și-a ratat obiectivul principal, calificarea în Champions League.
Printre altele, antrenorul Ange Postecoglou a cerut cel puțin încă un fundaș central, în contextul în care unul dintre cei doi titulari de drept, Micky van de Ven, se accidentează constant.
Ange Postecoglou nu-l mai vrea pe Alessandro Buongiorno la Tottenham
Potrivit presei britanice, șefii lui Tottenham au început de câteva săptămâni tratativele pentru transferul unui stoper, prioritatea lui Postecoglou în această vară.
Londonezii i-au contactat pe cei de la Torino pentru a se interesa de Alessandro Buongiorno, unul dintre fundașii trecuți pe listă de Postecoglou. Italienii au cerut 35 de milioane de euro, moment în care discuțiile s-au oprit.
Calcio Mercato a anunțat că Postecoglou s-a răzgândit și că nu-l mai dorește pe fundașul de 24 de ani în aceste condiții, așa că reprezentanții lui Tottenham se vor reorienta către alt jucător.
Tottenham are 4 fundași centrali în lot
În afară de Cristian Romero și Micky van de Ven, cuplul de fundași centrali preferat de Postecoglou, Tottenham mai are doi stoperi în lot.
Este vorba de Radu Drăgușin, cumpărat în această iarnă, dar și de Ben Davies, care la bază e fundaș stânga, dar a fost folosit de australian mai mult în centru.
Etichete: tottenham , alessandro buongiorno , ange postecoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții