Andriy Yarmolenko s-a descărcat după golul cu Aston Villa: "M-am odihnit patru zile la rând, nu puteam să mă antrenez!"
articol scris de Digi Sport13.03.2022, 19:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De aproape trei săptămâni, sportivii ucraineni reușesc cu greu să își desfășoare normal activitatea. Iar atunci când o fac, mulți dintre ei cedează emoțional, așa cum a făcut-o recent și Andriy Yarmolenko (32 de ani).
Atacantul lui West Ham a deschis scorul în partida câștigată duminică pe teren propriu în fața lui Aston Villa, scor 2-1. Ucraineanul s-a bucurat ridicând mâinile la cer, iar după ce a fost înconjurat de toți coechipierii săi, a izbucnit în lacrimi.
Andriy Yarmolenko a povestit cum l-a afectat războiul din Ucraina pe plan sportiv
La flash-interviul de după meci, vârful s-a prezentat vizibil emoționat și a explicat că a făcut eforturi suplimentare pentru a putea juca, întrucât în primele zile ale războiului grijile nu i-au permis să se antreneze deloc.
"A fost foarte emoționant pentru mine, din cauza situației în care se află țara mea. Mi-a fost atât de greu să mă gândesc la fotbal perioada asta, pentru că, în fiecare zi, armata rusă omoară oameni în Ucraina. Sincer, nu știu ce să spun.
Vreau doar să le mulțumesc coechipierilor mei, care mă susțin tot timpul, în fiecare zi. Le mulțumesc și fanilor lui West Ham și celor din Ucraina, dar și britanicilor. Simțim că ne susțineți.
Vă mulțumesc din suflet. Am încercat să dau totul pe teren pentru că știam cât de important este meciul de astăzi. Nu sunt pregătit 100%, pentru că în ultimele două-săptămâni m-am antrenat de două-trei ori.
Pe 26 februarie, a trebuit să mă odihnesc patru zile la rând, pentru că îmi era imposibil să mă antrenez. Mă gândeam doar la familia și poporul meu", a transmis Yarmolenko, potrivit Express.
Galerie Foto
Moment emoționant la Londra: Andriy Yarmolenko a marcat în primul meci jucat de la începerea războiului
La primul meci disputat de la începerea războiului din țara natală, Andriy Yarmolenko a intrat pe teren în minutul 52, iar în minutul 70 a deschis scorul pentru West Ham, cu o execuție cu piciorul stâng din interiorul careului.
După marcarea golului, fotbalistul ucrainean s-a așezat în genunchi, a ridicat brațele spre cer și și-a ascuns fața în mâini, fiind vizibil afectat de războiul din țara natală.
Până duminică, Andriy Yarmolenko nu a jucat niciun meci de la izbucnirea războiului din Ucraina, ca urmare a unei solicitări făcute staff-ului tehnic al lui West Ham.
Etichete: ucraina , west ham , razboi , andriy yarmolenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții