A venit replica lui Onana, după ce un coleg de la Manchester United l-a felicitat printr-un emoji cu o gorilă
articol scris de Digi Sport26.10.2023, 21:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andre Onana (27 de ani) a fost unul dintre eroii lui Manchester United la meciul cu FC Copenhaga, scor 1-0, din etapa a treia a grupelor Champions League.
La 23 de minute după ce Harry Maguire a deschis scorul, danezii au primit penalty, însă portarul "Diavolilor Roșii" a reușit să pareze execuția și să mențină scorul intact chiar la ultima fază a meciului.
Andre Onana nu s-a ofensat, după postarea controversată a lui Alejandro Garnacho
După meci, Alejandro Garnacho a postat pe Twitter o poză cu celebrarea lui Onana, deasupra căreia a inserat de două ori două emoji-uri cu o gorilă.
Subiectul a căpătat rapid amploare, iar Onana s-a văzut nevoit să explice pe aceeași platformă că nu a fost deloc deranjat de postarea coechipierului său.
"Lumea nu poate alege de ce ar trebui să fiu sau nu ofensat. Știu exact la ce s-a referit Alejandro Garnacho: putere, forță. Această chestiune nu ar trebui să meargă mai departe de atât", a fost replica lui Onana.
Alejandro Garnacho ar putea fi sancționat disciplinar
În urma postării cu pricina, șterse la scurt timp distanță de puștiul argentinian, presa britanică a anunțat că Garnacho poate fi sancționat de organismul care conduce fotbalul din Regat (FA).
Cei de la Football Association le cer fotbaliștilor să aibă foarte mare grijă la ce postează în mediul online, iar postarea lui Garnacho ar putea fi considerată o gravă încălcare a regulamentului, deoarece poate fi interpretată ca rasistă, chiar dacă sud-americanul nu a avut această intenție.
De altfel, în 2020, când juca la Manchester United, Edinson Cavani a fost suspendat trei etape și amendat cu 100.000 de lire, după ce i s-a adresat unui prieten pe Instagram cu "negrito", termen cu o conotație neutră în America de Sud, dar rasistă pe alte continente.
VIDEO cu rezumatul meciului Manchester United - Copenhaga 1-0:
Etichete: manchester united , andre onana , alejandro garnacho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții