Galerie Foto A pierdut lupta cu greutatea! Cum arată acum cel mai scump transfer din istoria lui Tottenham
articol scris de Digi Sport20.01.2024, 16:24
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Tanguy Ndombele (27 de ani) a fost transferat de Tottenham de la Olympique Lyon în vara anului 2019 în schimbul sumei de 62 de milioane de euro, ceea ce reprezintă cea mai mare sumă plătită de englezi pentru un jucător.
Ndombele nu s-a adaptat la Spurs, iar francezul a fost trimis împrumut la Napoli și Lyon, în prezent aflându-se în Turcia, la Galatasaray, tot sub formă de împrumut.
Tanguy Ndombele s-a îngrășat foarte mult
Mijlocașul francez a fost folosit numai 502 minute în acest sezon în toate competițiile de către antrenorul său, dar decizia este de înțeles.
Chiar dacă în trecut arăta un nivel de joc foarte ridicat, motiv pentru care Tottenham a decis să plătească suma de 62 de milioane de euro pentru a-l transfera, Ndombele pare că a pierdut lupta cu kilogramele, iar în prezent nu se află la greutatea optimă.
Ndombele are kilograme în plus, iar acest lucru îi afectează și evoluțiile, el fiind un mijlocaș care obișnuia să urce foarte mult cu mingea la picior și să-și depășească adversarii în regim de viteză.
Imagini cu forma fizică în care se află Ndombele acum pot fi văzute în GALERIA FOTO de mai jos.
Galerie Foto
Tottenham vrea să îl transfere pe Michael Olise
Potrivit Fichajes, Tottenham l-a făcut pe Michael Olise ținta principală pentru perioada de mercato a iernii, în ceea ce privește atacanții laterali.
Francezul de 22 de ani impresionează la Crystal Palace și în acest sezon și se poate lăuda cu cinci goluri și un assist în nouă meciuri. Olise este titular la formația lui Roy Hodgson, însă a ratat primele etape din cauza unei accidentări.
Olise mai este dorit și de Arsenal, Chelsea și Manchester United, astfel că se anunță o cursă extrem de strânsă pentru serviciile șeptarului de la Crystal Palace.
Britanicii de la Goal au anunțat că cei de la Crystal Palace vor cel puțin 70 de milioane de euro în schimbul lui Olise, așa că oricare echipă ar bate palma cu londonezii s-ar putea lăuda cu cel mai scump transfer al iernii de până acum.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Michael Olise, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Tottenham poate stabili un nou record
Cel mai scump fotbalist din istoria lui Tottenham a rămas Tanguy Ndombele, cumpărat de la Lyon în vara anului 2019, pentru suma de 62 de milioane de euro.
Deși a fost adus cu surle și trâmbițe, Ndombele nu s-a impus în Premier League, în special din cauza faptului că de multe ori nu s-a aflat în parametrii optimi la antrenamente, iar alteori a fost accidentat.
Pentru a-l ajuta să își recapete forma, londonezii l-au împrumutat înapoi la Lyon, apoi la Napoli și în prezent la Galatasaray, dar Ndombele nu a impresionat nicăieri.
În acest sezon, francezul are 15 meciuri jucate la Galatasaray, majoritatea din postura de rezervă, fără nicio contribuție decisivă.
Etichete: tottenham , galatasaray , tanguy ndombele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții