A costat 95.000.000 de euro, dar a dat un singur gol în 2023 în Premier League
articol scris de Digi Sport31.12.2023, 10:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antony (23 de ani) a fost transferat de Manchester United în vara anului 2022 de la Ajax în schimbul sumei de 95 de milioane de euro.
Deși în teorie a fost transferul verii pentru Manchester United, Antony nu a reușit deloc să se ridice la nivelul așteptărilor și să aibă aceleași evoluții precum cele de la Ajax. Brazilianul a avut probleme și în afara gazonului, întrucât a fost acuzat de violență domestică de fosta prietenă.
Antony a marcat un singur gol în 33 de meciuri de Premier League în 2023
Manchester United a pierdut aseară, scor 1-2 împotriva celor de la Nottingham Forest, iar Antony a fost schimbat în minutul 54 după ce nu a avut nicio reușită notabilă.
Astfel, brazilianul a încheiat anul 2023 cu un singur gol marcat în campionatul din Anglia, în condițiile în care a evoluat în 33 de meciuri pentru Manchester United.
Culmea, singura dată când Antony a marcat în 2023 în campionatul intern pentru United a fost chiar în victoria cu aceeași Nottingham Forest, scor 2-0, din luna aprilie.
- În sezonul competițional 2023/2024, Antony nu a reușit niciun gol și nicio pasă de gol în cele 21 de meciuri jucate.
Erik Ten Hag: ”Accidentările sunt cele care ne țin pe loc”
La flash-interviul de după această partidă, Erik Ten Hag (53 de ani), antrenorul lui Manchester United, a subliniat că jocul echipei sale a fost unul mult mai bun în repriza a doua, în comparație cu evoluțiile pe care le-au avut ”Diavolii” în primul act al meciului cu Nottingham Forest.
"Este clar că rezultatul este foarte dezamăgitor. Ne-am creat mai puține ocazii înainte de pauză. A doua repriză a fost mai bună. Am pierdut la un gol diferență. Am avut șansele noastre, fotbalul din a doua repriză a fost mai bun.
Au continuat să creadă (n.r. fotbaliștii lui Manchester United) și să încerce până la sfârșit, dar, desigur, când rezultatul este acesta, suntem dezamăgiți”, a spus Erik Ten Hag, potrivit BBC Sport.
De asemenea, tehnicianul olandez a pus rezultatele oscilante înregistrate de Manchester United din acest campionat pe seama numeroaselor accidentări cu care s-a tot confruntat trupa de pe Old Trafford pe parcursul acestui sezon.
”Nu am jucat cu aceeași echipă (n.r. în comparație cu primul 11 folosit în meciul precedent). A trebuit să schimbăm din nou. Acest lucru nu ne ajută și explică de ce o echipă este atât de inconstantă”, a mai spus antrenorul lui Manchester United.
Totodată, Erik Ten Hag a spus că, odată cu revenirea pe gazon a fotbaliștilor accidentați, Manchester United ar putea să-și ridice nivelul jocului și, implicit, ”Diavolii” să-și îmbunătățească rezultatele.
"(n.r. care este problema principală cu care vă confruntați?) Accidentările. Mai sunt unele probleme, dar în principal accidentările sunt cele care ne țin pe loc. În ianuarie avem o mulțime de jucători care se întorc, așa că atunci nivelul nostru poate fi mai ridicat”, a mai spus Ten Hag.
2023, al 4-lea cel mai prost an din istoria lui Manchester United
Potrivit statisticilor celor de la Opta Joe, în decursul anului 2023, Manchester United a suferit 21 de înfrângeri, în toate competițiile, și a marcat al patrulea cel mai slab an din istoria clubului de pe Old Trafford.
Sursa citată anterior scrie că ”Diavolii” au pierdut mai multe partide în decursul unui an calendaristic doar în 1930 (28 de eșecuri), 1972 (25) și 1921 (24).
Etichete: premier league , manchester united , antony
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții