4 miliarde de euro pentru Liverpool: primul grup care s-a înscris în cursa pentru cumpărarea clubului
articol scris de Digi Sport09.11.2022, 12:46
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fenway Sports Group, compania care deține Liverpool, a anunțat că scoate pachetul de acțiuni la vânzare.
Prețul cerut este imens, cumva firesc având în vedere că este vorba despre un club cu o tradiție bogată, dar și cu prezent glorios, nu mai puțin de 4 miliarde de euro, dar suma solicitată nu-i descurajează pe potențialii cumpărători.
Un grup din Dubai e interesat de Liverpool
Astfel că a apărut deja primul grup care și-a manifestat intenția de a intra în negocieri cu FSG pentru achiziția lui Liverpool. Este vorba despre Dubai International Capital, scrie Mirror.
Același grup a mai vrut să o cumpere pe Liverpool în 2007, când a oferit 360 de milioane de euro. Atunci, negocierile au eșuat.
FSG a preluat-o pe Liverpool în 2010. În această perioadă, “Cormoranii” au câștigat opt trofee,
”Vindem dacă e în avantajul lui Liverpool”
Grupul care o deține acum pe Liverpool a anunțat că e pregătit să vândă, însă doar dacă va fi în beneficiul clubului.
“Au fost mai multe schimbări în acționariatul unor cluburi din Premier League și inevitabil suntem întrebați în mod constant despre acțiunile deținute de Fenway Sports Group la Liverpool.
FSG a primit în mod frecvent mesaj de interes din partea unor entități care vor să intre în acționariatul lui Liverpool. În termenii potriviți, vom lua în calcul posibilitatea unor noi acționari, dar doar dacă situația va fi în avantajul clubului Liverpool.
FSG rămâne devotată pentru a garanta succesul lui Liverpool, atât pe teren, cât și în afara lui”, se arată într-un comunicat.
Etichete: liverpool , fenway sports group , dubai international capital
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții