Video ”Poetul” Valeriu Argăseală, cadou special pentru Alexandru Boc! ”Romanticul avea de toate”
14.07.2018, 10:56SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alexandru Boc, fostul vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a împlinit recent 72 de ani, motiv pentru acesta de a organiza o petrecere în aer liber, la care a fost prezent, printre alții, și Valeriu Argăseală, președintele executiv al FCSB. Oficialul roș-albaștrilor, care a dezvăluit anul trecut afinitatea sa pentru poezii - de altfel, în decembrie 2017, și-a și lansat un volum de poezii -, n-a ratat ocazia de a-i face un astfel de cadou și lui Boc.
Gestul l-a emoționat până la lacrimi pe fostul mare fotbalist, care a catalogat cadoul drept unul ”superb”. Iată poezia pe care Valeriu Argăseală a compus-o special pentru Sandu Boc:
”Plecat de mic, de lângă casă,
În viață drumul să-și găsească
Cu lacrimi de copil își lasă
Părinții în casa părintească.
”El a plecat de la 16 ani de acasă, multă lume nu știe”, a spus Argăseală, completat de Boc: ”De fapt, am fugit!”
Chemat de jocul ce-o să-i fie,
Alături pentru viața toată,
Să-i țină locul de soție
Mamă și soră, unchi și tată.
Ajuns printre străini, plângea
Cu gândul că într-o zi
Si chinul din camera cu dușumea
Se va sfârși când vrea destinul.
Îi este greu, dar de rușine
Minte părinții zi de zi,
Că lui îi merge foarte bine
Crezând că-i va păcăli.
Se întoarce roata, cum se spune,
Începe să-i fie bine, apar primele zile bune,
Și știe bine de la cine, ajunge crai în lumea bună.
Îl răsplătește viața, poate,
E fericit sub clar de lună, romanticul avea de toate.
Are mult har în tot ce face,
Destin cu priză la popor
Și pentru că prea mult îi place
Pentru o vreme, e actor.
Trăiește multe zile pline
Cu domni celebri, o poveste
Dar simte că a face bine
Nu-i ceea ce credea că este.
Și având viața tulburată
Ajunge iar copilul care
Avea exemplu de la tată
Să-și ducă crucea fiecare.
Dar, timpul trece peste toate
Și vine vremea când se lasă
De dragostea dintâi și poate abia acum de el. îi pasă.
Copilărește și se joacă,
Precum sunt cifrele în număr,
Dorind ca zi de zi să facă,
Ce n-a putut când era tânăr.
Și abia acum viața îl ține,
Lângă prietenii cuminți,
Așa cum ne învățau de bine
Iubiții noștri, dragi părinți.
Acum se împarte cu plăcere,
La toți pe care îi iubește,
Făcând naveta în tăcere,
Crezând că așa îi păcălește.
Viața e făcută și trăită,
Așa cum fiecarte crede.
Dată prin ciur sau printr-o sită,
Cât am ascunde-o, tot se vede.
Chiar dacă râzi pe sub mustață,
Crezând că lumea n-o să știe
Am vrea să știi că noi, pe față, chiar îți citim vârsta târzie.
Și ca povestea să se încheie,
Că timpul ne cam costă bani,
Cum foc se face din scânteie,
Asa e viața, din multi ani.”
Etichete: valeriu argaseala , alexandru boc , fcsb , argaseala poezie boc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții