Piţurcă îl vede pe Borcea din nou în fotbal. Unde se vede antrenor din sezonul viitor
12.06.2018, 10:00SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victor Piţurcă nu crede că fostul preşedinte al lui Dinamo, Cristi Borcea, poate sta departe de fotbal, deşi acesta susţine că nu are de gând să se mai implice în "sportul-rege".
"El zice că nu revine, dar eu sunt sigur că, după un an, se va plictisi şi va reveni", a declarat fostul selecţioner al naţionalei României, ofertat în trecut de Borcea: "Cu Cristi au fost tentative, da, în trecut au fost tentative, dar nu s-au materializat, era greu".
Piţurcă nu mai vrea să antreneze în Liga 1. Nici o ofertă de la campioana CFR Cluj nu l-ar fi atras pe fostul antrenor al lui Al Ittihad.
"Am spus-o de acum un an, doi ani, eu vreau să mai antrenez afară, aşa că nu era tentant pentru mine nici măcar CFR Cluj. Eu sper că din această vară (n.r.va avea o nouă echipă), din noul sezon...vom vedea", a mai spus Victor Piţurcă.
Borcea a executat patru ani și trei luni din pedeapsa de şase ani și patru luni primită în 2014 în Dosarul Transferurilor. Fostul şef dinamovist a solicitat fără succes în două rânduri să fie eliberat condiţionat şi va depune o nouă cerere pe 26 august.
Etichete: victor piturca , piturca , borcea dinamo , piturca selectioner romania , borcea revine in fotbal , piturca cfr cluj , piturca borcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții