Pele, dus la terapie intensivă, la câteva zile după ce fusese externat
articol scris de Digi Sport17.09.2021, 22:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pele (80 de ani) a avut recent probleme de sănătate, însă totul se părea că e în regulă cu fostul mare fotbalist brazilian.
Legendarul fost fotbalist brazilian are noi probleme de sănătate. Vineri seară, Pele a ajuns din nou la terapie intensivă, la doar câteva zile după ce părăsise spitalul, anunță Dailymail.
Spitalul din Sao Paulo nu a oferit încă noi detalii despre starea lui Pele, după ce a fost internat din nou.
Pele, mesaj optimist transmis în urmă cu două zile: "Pot juca 90 de minute și prelungiri"
Pele, care va împlini în octombrie vârsta de 81 de ani, anunța că se simte bine și a părăsit secția de terapie intensivă a spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.
În urmă cu câteva zile, clinica din Sao Paulo preciza că Pele se recuperează satisfăcător, este conștient, vorbește normal și menține semne vitale normale.
"Prietenii mei, acesta este un mesaj pentru fiecare dintre voi. Să nu credeți vreun minut că nu am citit miile de mesaje de dragoste pe care le-am primit. Vă mulțumesc mult fiecăruia dintre voi, cei care v-ați dedicat un minut din ziua voastră să îmi transmiteți o energie pozitivă. Multă dragoste!
Am părăsit deja secția de terapie intensivă, iar acum sunt în camera mea. Sunt fericit în fiecare zi și am dispoziția necesară să joc 90 de minute și prelungiri. Vom fi împreună curând", a scris Pele, pe Facebook, atașând și o fotografie cu el.
Etichete: pele , spital , sanatate , probleme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții