Pavard la Bayern? Președintele clubului a făcut anunțul
01.08.2018, 18:16Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Imediat după Campionatul Mondial, au apărut speculații în privința unui eventual transfer al lui Benjamin Pavard la Bayern Munchen, dar președintele clubului bavarez a clarificat situația. Fundaşul echipei de fotbal VfB Stuttgart, campion mondial cu naţionala Franţei, nu va veni în această vară la Bayern Munchen.
Mutarea nu va fi efectuată nici măcar în cazul plecării internaţionalului german Jerome Boateng, a declarat pentru ziarul Bild preşedintele bavarezilor, Karl-Heinz Rummenigge.
Întrebat dacă "Benjamin Pavard l-ar putea înlocui pe Boateng la Bayern", fostul mare internaţional german a răspuns categoric: "Nu. Îi avem pe Hummels, Suele, Martinez, care pot juca în centrul apărării, Alaba şi doi jucători tineri, Lukas Mai şi Chris Richards".
Rummenigge nu a exclus totuşi plecarea lui Jerome Boateng, care, potrivit presei franceze, va semna cu PSG. Oficialul a indicat că bavarezii sunt gata să discute dacă vor primi "o ofertă serioasă".
Pavard, în vârstă de 22 de ani, are contract cu Stuttgart până în 2021. Golul înscris de Pavard în victoria cu Argentina (4-3) din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2018 a fost ales "cel mai frumos gol" al competiţiei, după votul publicului, a anunţat săptămâna trecută FIFA.
- 12 selecții are la naționala Franței Benjamin Pavard;
- 40 de milioane de euro este cota fundașului, conform Transfermarkt.
Etichete: psg , bayern , bayern munchen , bundesliga , rummenigge , benjamin pavard , pavard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții