Paulo Dybala, dorit de o super-putere a fotbalului european
21.08.2018, 22:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Perioada de transferuri se apropie de final, iar granzii Europei își fac deja planul de achiziții pentru anul viitor. Printre aceste cluburi se numără și Bayern Munchen, care plănuiește să-l aducă pe Paulo Dybala.
Interesul bavarezilor pentru o nouă piesă de calibru în ofensivă este cu atât mai justificată, întrucât Ribery și Robben se apropie de apusul carierei, James Rodriguez va reveni la Real Madrid după împrumut - asta dacă nemții nu se hotărăsc să-l cumpere definitiv, iar Thomas Muller și Lewandowski nu mai sunt nici ei la prima tinerețe.
Momentan, torinezii nu sunt dispuși să-l cedeze pe argentinian, lucru specificat clar de conducerea lui Juventus.
În vârstă de 24 de ani, Dybala a fost cumpărat de Juve pentru 40 de milioane de la Palermo, în 2015. Atacantul a ajuns în fotbalul european din țara natală, Instituto, în schimbul a 12 milioane de euro. În prezent este cotat la 110 milioane de euro și are contract cu Juventus până în 2022. Pentru națională, "bijuteria" lui Juve are 13 selecții.
În tricoul bianconerilor, argentinianul a câștigat de 3 ori campionatul și de tot atâtea ori Cupa Italiei, respectiv o supercupă a Italiei.
În ediția 2016/2017, Dybala a fost golgheterul sezonului în Serie A.
În 141 de meciuri pentru Juventus, Dybala a înscris 68 de goluri și a oferit 25 de assist-uri.
Etichete: serie a , juventus , transfer , bayern , bayern munchen , juventus torino , bundesliga , dybala , juve , paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții