Paul Papp va continua să joace în Turcia. A semnat un nou contract pe un an de zile
17.08.2019, 16:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Paul Papp s-a înțeles din nou cu echipa turcă Sivasspor. Fundașul de 29 de ani a semnat o nouă înțelegere, valabilă un an de zile. Paul Papp a venit la Sivasspor în vara anului trecut, timp în care a jucat în 19 partide, fără gol marcat. Și Gabriel Torje a jucat la echipă turcă în sezonul trecut. În 2016, Papp a plecat de la actuala FCSB la echipa elvețiană FC Vil.
Aflați la final de contract, lui Paul Papp și Gabriel Torje nu li s-au mai prelungit contractele scadente la terminarea sezonului trecut.
La finalul lunii mai, clubul din prima ligă din Turcia a anunţat pe site-ul oficial plecarea celor doi fotbalişti români. “Contractul lui Gabriel Torje, care era legitimat la noi din 31 august 2018, a fost valabil până la 31 mai 2019. Îi mulţumim lui Gabriel Torje pentru activitatea depusă la club şi îi urăm succese în carieră.
Contractul lui Paul Papp, care era legitimat la noi din 18 ianuarie 2018, a fost valabil până la 31 mai 2019. Îi mulţumim lui Paul Papp pentru activitatea depusă la club şi îi urăm succese în carieră", au fost anunţurile de pe site-ul grupării din Sivas.
Sivasspor a încheiat ultimul sezon pe locul 12
Sivasspor a încheiat pe locul 12 ultimul sezon din Turcia, la patru puncte peste locurile retrogradabile.
Paul Papp a trecut pe la Unirea Dej, FC Botoşani, FC Vaslui, Farul, Chievo, Astra, Steaua (actuala FCSB), Wil şi Karabukspor. Fundașul s-a transferat prima oară în străinătate la Chievo, în Serie A.
Sivasspor va întâlni astăzi, pe teren propriu, de la ora 21:45, echipa Beşiktaş, în prima etapă a campionatului Turciei.
Etichete: paul papp , sivasspor , paul pap sivasspor , contract paul papp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții