Omul care a condus 10 ani Academia Hagi, noul șef al Școlii de Antrenori de la FRF
03.02.2020, 14:17SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lucian Burchel va conduce Școala de Antrenori de la FRF, după ce Dan Apolzan a decis să iasă la pensie.
Conform ProSport, Dan Apolzan va continua să aibă o funcție onorifică în cadrul FRF, iar Lucia Burchel, fostul director al Academiei Gheorghe Hagi, va fi noul șef al Școlii de Antrenori. În vârstă de 55 de ani, Lucian Burchel s-a despărțit în octombrie 2019 de Academia Hagi, unde a lucrat încă de la demararea proiectului.â
Cine este Lucian Burchel
Lucian Burchel şi Gică Hagi au o relaţie extrem de veche. Cei doi au evoluat la un moment dat la Luceafărul şi, apoi, au fost colegi la Sportul Studenţesc. Burchel jucase la numai 16 ani în Liga a 3-a la Minerul Lupeni, cu care a şi promovat.
De asemenea, ambii au fost debutaţi de acelaşi antrenor, Mircea Lucescu, la echipa naţională a României. Hagi a făcut istorie pentru România, însă Burchel a apucat să joace doar două partide.
Burchel a terminat IEFS (actualul UNEF), iar în 2002 şi-a luat doctoratul şi o perioadă a predat la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Printre altele, Lucian Burchel a absolvit stagii de perfecţionare în Portugalia,Germania, Rusia Italia şi Spania.
Ce cursuri UEFA a absolvit Lucian Burchel
Burchel a obținut numeroase specializări UEFA de-a lungul timpului:
- Lisabona (2008)
- Coverciano (2009)
- Koln (2009)
- Clairefontaine (2010)
- Madrid (2012)
- Moscova (2013)
Etichete: frf , scoala de antrenori frf , lucian burchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții