OFICIAL | L-a învins pe Hagi cu 3-0, iar acum a fost dat afară de la echipă. Rezultatul care i-a fost "fatal"
articol scris de Digi Sport12.10.2023, 14:32
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Farul Constanța a câștigat titlul în sezonul precedent din România, însă campioana SuperLigii a părăsit rapid preliminariile Champions League, după ce a fost eliminată cu scorul de 1-3 la general în primul tur.
OFICIAL | Sheriff Tiraspol și-a demis antrenorul
Sheriff a fost umilită cu scorul de 0-6 de Slavia Praga, într-un meci disputat în grupele Europa League, Apoi, formația moldoveană a obținut doar un egal cu Petrocub în campionatul intern, iar oficialii clubului nu au mai stat la discuții și au decis să renunțe la Roberto Bordin, cel care ocupa banca tehnică din luna ianuarie a anului 2023.
În locul acestuia, Sheriff l-a numit pe ucraineanul Roman Pilipciuk. care a pregătit-o ultima dată pe NK Celje. Acesta are misiunea de a redresa rapid situația la echipă, care nu este una deloc bună.
Gică Hagi, discurs dur după eșecul cu Sheriff
”Încep cu primul meci, de acasă, știam că vom întâlni o echipă experimentată, am făcut un meci bun contra lui Sheriff, știam că ne așteaptă unul foarte greu în deplasare, dar, spre surprinderea mea, cred că s-a văzut cea mai proastă versiune a noastră!
Nu pot să-mi explic, inexplicabil, am făcut cea mai proastă primă repriză posibilă. Temători, fără personalitate, n-am fost noi!
Când nu joci fotbal, e clar, te așteaptă un singur lucru: să pierzi! Asta e realitatea, felicitări lui Sheriff. Noi? Capul jos, mergem acasă și de mâine reflectăm să vedem ce e de făcut. Încă o dată, cea mai proastă versiune a noastră!
În apărare n-am făcut nimic, în atac vârfurile inexistente, cum să ajungi la poartă?! Lenți, previzibili, munca noastră...
E legat de jocul colectiv, a fost indisciplină! Trebuia să respecte propria identitate, nu ai cum să nu faci ofensiv în prima repriză nici trei faze. Inadmisibil! N-am cuvinte, le-am zis în vestiar. Defensiv, cât de cât s-a muncit, dar n-am fost compacți, incredibil, atacanții într-o zonă, foarte largi...”, spunea Gică Hagi la conferința de presă de la Tiraspol.
Etichete: gica hagi , champions league , farul , sheriff tiraspol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții