OFICIAL | Cosmin Contra, demis de la Al-Ittihad. Cine este succesorul antrenorului român
articol scris de Digi Sport04.07.2022, 22:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cosmin Contra (46 de ani) a fost demis luni din funcția de antrenor al echipei saudite Al-Ittihad. Românul a ratat câștigarea titlului.
Nuno Espirito Santo, succesorul lui Cosmin Contra la Al-Ittihad
Cosmin Contra era antrenorul echipei Al-Ittihad din august 2021. În 29 de partide, a avut o medie de 2,14 puncte strânse pe meci.
Al-Ittihad a ratat titlul după ce a avut un avans de 11 puncte față de rivala Al-Hilal. În cele din urmă, Al-Ittihad a încheiat sezonul pe locul doi, la două puncte de Al-Hilal.
După ultima etapă, în care Al-Ittihad a pierdut cu Al-Batin și Al-Hilal a câștigat cu Al-Faysaly, Cosmin Contra a transmis că pierderea titlului reprezintă o lecție pentru sezonul viitor și a ținut să le prezinte scuze fanilor.
”Îmi prezint scuzele în fața fanilor pentru pierderea titlului. Au fost alături de noi de-a lungul întregului sezon și ne-au susținut pentru a-și transforma speranțele în realitate. Ceea ce s-a întâmplat în acest sezon reprezintă o lecție de pe urma căreia vom beneficia în sezonul viitor.
Vom încerca să reparăm greșelile și să compensăm pentru pierderea titlului. Am avut ghinion. Am condus clasamentul multă timp, dar am ratat titlul pe ultima sută de metri”, a declarat Cosmin Contra.
Portughezul Nuno Espirito Santo ar fi bătut palma cu Al-Ittihad, potrivit presei din Portugalia.
Tehnicianul în vârstă de 48 de ani este liber de contract din luna noiembrie a anului trecut, după despărțirea de Tottenham Hotspur.
Nuno Espirito Santo a mai pregătit echipele Rio Ave, Valencia, FC Porto, Wolves.
Al-Ittihad Jeddah este al doilea cel mai titrat club din Arabia Saudită, cu 8 campionate și 9 cupe interne câștigate. În plus, Al-Ittihad a cucerit de două ori Liga Campionilor Asiei.
Etichete: arabia saudita , cosmin contra , al ittihad , nuno espirito santo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții