OFICIAL | Andrei Cordea a semnat: fostul fotbalist de la FCSB, prezentat în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport22.08.2023, 13:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andrei Cordea (24 de ani) a plecat de la FCSB în Arabia Saudită și a semnat cu cei de la Al-Tai, fost formație a lui Mirel Rădoi (42 de ani).
Andrei Cordea, noul jucător al lui Al-Tai
Transferul lui Andrei Cordea la Al-Tai a fost anunțat de către clubul din Arabia Saudită prin intermediul unei scurte postări pe rețelele sociale.
”Mijlocașul Stelei București (n.r. FCSB) și al echipei naționale a României a semnat cu Al-Tai un contract de jucător profesionist până în anul 2025”, a transmis Al-Tai, pe Instagram.
În schimbul lui Andrei Cordea, cei de la FCSB se vor alege cu suma de 1.315.000 de euro.
În vara anului 2021, Andrei Cordea era transferat de la Academica Clinceni la FCSB, contra sumei de 50.000 de euro. Fotbalistul a reușit să se adapteze repede și să devină ulterior un om de bază în echipă, dar și un produs de export pentru Gigi Becali.
- 2.300.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Cordea, potrivit Transfermarkt
Gigi Becali a dezvăluit câți bani va lua Andrei Cordea în Arabia Saudită
Andrei Cordea a pierdut însă postul de titular la FCSB în ultimele luni, iar în cele din urmă a fost cedat în Arabia Saudită. După plecarea fotbalistului, Gigi Becali a spus ce l-a impresionat la jucător, dar și ce salariu urmează să încaseze acesta la fostul club al lui Mirel Rădoi.
"Cordea m-a impresionat. Mi-a spus așa: 'Îți mulțumesc din toată inima mea, că dacă nu erai dumneata nu ajungeam să fac bani din fotbal'.
Pintilii mi-a zis că am mai făcut un milionar. Ia 2.7 milioane de euro, aproape 3 milioane de euro. Îți dai seama câți milionari am făcut eu?” a spus Gigi Becali.
Etichete: arabia saudita , andrei cordea , andrei cordea fcsb , transfer andrei cordea , andrei cordea al tai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții