Ofertă uriașă pentru Florinel Coman! Gigi Becali: "Este vorba de un satelit al lui Manchester City"
09.10.2019, 12:40Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Gigi Becali, patronul de la FCSB, l-a lăudat din nou pe Florinel Coman (21 de ani) și l-a sfătuit pe Cosmin Contra, selecționerul României, să îl folosească titular pe jucătorul "roș-albaștrilor" în dubla cu Insulele Feroe și Norvegia.
În plus, finanațatorul vicecampioanei României a dezvăluit că are o ofertă de 10 milioane de euro, la care s-ar mai adăuga cel puțin alte 10 milioane, pentru un eventual transfer al lui Coman. Se pare că echipa interesată de serviciile lui Florinel este un satelit al lui Manchester City, potrivit lui Gigi Becali.
"Nu știu, e treaba lor dacă va fi titular sau nu (n.r. la echipa națională). Florinel Coman? Păi el dă gol, pasă de gol! Ca Neymar. Când îl ai în echipă, te aștepți să dea gol sau pasă de gol. Nu-l bagi pe Coman, nu dai gol. Nu zic că nu dai, dar dacă îl bagi pe el, sigur face ceva. Gol, pasă de gol! Eu am acum ofertă de 10 milioane pe Coman, plus un procent dintr-un eventual transfer, dar nu mai puțin de 10 milioane. Adică 20 de milioane de euro. Nu-l dau, că eu vreau 20 și 20. Echipa care îl vrea e unul dintre sateliții lui Manchester City, de unde știu că-l transferă mai departe. Dacă joacă acum și dă două goluri la națională, în ambele meciuri, cer 30!", a declarat Gigi Becali la PRO X.
Sateliții lui Manchester City sunt New York City, Girona, Yokohama Marinus, Melbourne FC și Club Atletico Torque, din Uruguay.
Gigi Becali: ”Le fac toate poftele!”
Finanțatorul vicecampioanei a mai precizat și faptul că sunt unii jucători de la FCSB cărora le face toate poftele, cap de listă fiind Coman. Chestionat cum va reacționa jucătorul când va afla de aceste sume care-l pot împiedica să plece de la gruparea roș-albastră, Becali a detaliat
”Nu poți să pleci dacă ceri 250.000 de euro ca să-ți iei casă! Am fost de acord, i-am spus că ne vom socoti noi. I-am spus ’îți dau banii, îți fac poftele, dar nu ai voie să ceri să pleci când vrei tu. Numai când vreau eu!
Ideea este că vreau să-i toate poftele, pentru a avea și el mulțumire sufletească și să nu facă mofturi”, a mai spus Gigi Becali.
De fapt, Becali a continuat și a precizat că mai sunt jucători pe care-i tratează preferențial. ”Lui Moruțan i-am dat bani, arvună pentru casă, lui Man i-am dat 80.000 sau 100.000, tot pentru casă. Sunt câțiva cărora le fac toate poftele. Ăia pe care iau bani, că totul e pe bani, da?
Trebuie să le fac toate poftele, știți de ce? Ca să nu vină și să-mi spună ’patroane, tu vrei 20 de milioane pe mine, dar eu nu am casă’. Trebuie să le asigur tot confortul atât fizic, cât și mental”, a mai spus Becali.
Etichete: manchester city , gigi becali , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții