Răzvan Burleanu, președinte FRF, în studioul Fotbal Club/ Foto: Captura Digi Sport

"O să ai probleme, ești arestat". Ce ar fi făcut președintele FRF ca să ajungă la conducere

articol scris de Digi Sport
03.02.2021, 17:57
  • Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1

Răzvan Burleanu și-ar fi obținut mandatul la șefia FRF și prin șantaj. Cel puțin așa susține Florin Prunea, unul dintre adversarii săi cei mai vehemenți.

Fostul mare portar spune că actualul președinte al Federației Române de Fotbal ar fi folosit aceste metode neconvenționale pentru a se vedea din nou în funcție.

"Burleanu este de o incompetență și o răutate cum rar ai întâlnit. Eu am stat cu el față în față. A fost la Iași, a venit de două ori înainte de alegeri și m-am întâlnit cu el.

De atunci mi s-a părut ceva în neregulă și le spuneam ăstora pe fotbal: 'Ăsta e un om ascuns așa…' Venea să-mi ceară mie voturi, că eu sunt o persoană influentă și că dacă vreau să fiu secretarul lui general", a povestit Florin Prunea, potrivit Realitatea Sportivă.

Răzvan Buleanu ar fi șantajat votanții înaintea alegerilor pentru președinția FRF

"L-a mai trimis pe unul înainte cu două seri de alegeri. Eu stăteam într-un complex cu portar. Vorbim de primul mandat. La 22:30 seara, la ușă. 'Știți că m-a trimis așa…

Haideți, totuși, să știți că eu vă dau niște garanții că o să câștigăm…' Și atunci mi-am dat seama că e ceva neînregulă cu băiatul ăsta. Dar era atât de sigur. Așa ceva... a fost punct ochit, punct lovit! Și mai ales când s-a întâmplat nenorocirea cu Gică Popescu…

La șpriț, altă poveste: acolo, de la Rin, mulți dintre membri au plecat ca să nu fie cvorum a doua zi… Și pe telefoane au început mesaje: 'Dacă nu te prezinți, ai semnat convocatorul, o să ai probleme, ești arestat'. Și s-au întors oamenii înapoi", a dezvăluit Florin Prunea.

Florin Prunea vorbește despre primul mandat al lui Răzvan Burleanu ca președinte FRF, funcție în care a fost ales în 5 martie 2014, în turul 2, cu 113 voturi și a devenit cel mai tânăr președinte de federație din Europa, la doar 29 de ani.

În aprilie 2018 a fost ales din nou, când a obținut 168 de voturi față de cele 78 ale lui Ionuţ Lupescu.

Etichete: florin prunea , alegeri frf , razvan burleanu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tânără din Ucraina, mesaj dur pentru români: „Voi nu ați văzut cu adevărat ce înseamnă corupție sau sărăcie extremă”

Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei ani în țara noastră, spune că românii nu sunt recunoscători pentru ce au și, în plus, habar nu au ce înseamnă corupție și sărăcie extremă. Ca să fie bine înțeleasă, face o comparație cu ce a văzut aici vs nivelul de trai din Ucraina.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șeful lui PAOK s-a dus la Răzvan Lucescu și i-a comunicat decizia finală, după ce românul a fost suspendat patru luni

Probleme financiare mari, toți jucătorii sunt de vânzare. Situație grea la clubul istoric din SuperLigă

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

News Alert Darius Olaru a primit oferta și a dat răspunsul pe loc!

Video Rangers - Celtic 3-0. Ianis Hagi, Robin Propper și Danilo au adus victoria gazdelor în ”Old Firm”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

MM Stoica a lămurit situațiile lui Ngezana și Olaru, dați ca și transferați în Serie A! A folosit doar DOUĂ cuvinte

Antrenorul anului în România, dorit de un club dintr-un campionat puternic

Neil Lennon l-a văzut la treabă pe Ianis Hagi și a dat verdictul, după ce Rangers a făcut instrucție cu Celtic

”Transfer” la echipa cu buget ”no limit” din România

Citeşte şi

Exclusiv Florin Prunea a spus cine va câștiga Cupa României în 2025

Exclusiv Deziluziile anului în SuperLigă! ”Nu înțeleg ce se întâmplă cu el” / ”E o promisiune mereu amânată”

PEROZDouă surori, ținta comentariilor dure după ce au dezvăluit un secret despre relația lor: „Oricine merită iubire și fericire!”

FILM NOWHugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua situație familială

Rapid București, reacție oficială despre transferul lui Denis Ciobotariu: „Atunci vom anunța!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi, ce gol! Românul a înscris în poarta rivalei Celtic și a declanșat nebunia pe Ibrox Park VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Digi World

Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de ştiinţă

Digi Animal World

Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată