"O carieră frustrantă". Francezii au văzut unde s-a transferat Billel Omrani și s-au convins
articol scris de Digi Sport29.02.2024, 10:02
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Liber de contract aproximativ două luni, Billel Omrani (30 de ani) a semnat cu Wisla Cracovia, formație din eșalonul secund al Poloniei.
Billel Omrani, unul dintre cei mai promițători fotbaliști de la Marseille
Situația lui Billel Omrani a fost analizată de către jurnaliștii francezi, iar aceștia au rămas surprinși de traiectoria fostului atacant de la CFR și FCSB. Dacă în urmă cu mai multe sezoane avea evoluții remarcabile în cupele europene și marca goluri importante, acum, fotbalistul se va lupta pentru promovarea în Polonia.
"Cine își amintește de Billel Omrani? Liber, internaționalul algerian tocmai a semnat cu Wisla Cracovia, club polonez din liga a doua. După un debut fulminant la tineretul lui OM, pentru fotbalist a urmat un împrumut nereușit la Arles-Avignon în 2014.
În 2016 s-a alăturat celor de la CFR Cluj, un mare club românesc alături de care a reușit să joace în Europa și să marcheze 47 de goluri în 210 meciuri.
Performanțele sale bune l-au făcut să fie convocat de Djamel Belmadi la naționala Algeriei, în 2022. O experiență de scurtă durată, asta deoarece nu a mai fost convocat ulterior.
Au urmat două sezoane modeste la Steaua Bucureşti (n.r. FCSB) şi Petrolul Ploieşti. O carieră destul de frustrantă având în vedere începutul său bun atunci când era tânăr", au notat francezii.
Omrani va încasa "doar" 2.000 de euro pe lună în Polonia
Billel Omrani este departe de fotbalistul care impresiona în tricoul celor de la CFR Cluj și era protagonistul unor evoluții remarcabile în cupele europene. Acum, atacantul francez încearcă să-și relanseze cariera la Wisla Cracovia, o formație aflată în suferință.
Față de perioada de la FCSB, acolo unde încasa 20.000 de euro lunar, la Wisla Cracovia salariul lui Omrani va fi de 10 ori mai mic, susțin polonezii de la Sportowe Fakty.
"Este o sumă foarte modestă, însă va depinde mult de jucător. Contractul va include bonusuri care pot crește semnificativ salariul. Trebuie doar să joace, să marcheze și ideal ar fi să o ajute pe Wisla să promoveze în Ekstraklasa. În acest caz, ambele părți ar fi mulțumite", au notat polonezii.
Etichete: wisla cracovia , billel omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții