Video "Nu poți face așa ceva!". Scandal în America de Sud, după gestul "inuman" făcut de căpitanul lui Chile
articol scris de Digi Sport11.09.2024, 10:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chile a pierdut meciul cu Bolivia, scor 1-2, din etapa a opta a preliminariilor sud-americane pentru Cupa Mondială 2026.
Cum se întâmplă des în fotbalul sud-american, meciul a fost unul foarte tensionat, iar momentul cel mai controversat a fost în minutul 39, când gazdele au egalat la capătul unei faze lipsite de fairplay.
Chile - Bolivia, meciul care a stârnit un scandal în America de Sud
Concret, Carlos Lampe avea mingea la picior, dar a alunecat și a călcat strâmb. Eduardo Vargas, care era în pressing avansat, a profitat că portarul a rămas la pământ și a mers cu mingea până în poartă.
Evident, bolivienii "au luat foc", iar cele două echipe s-au luat la ceartă și au fost separate cu greu de arbitri. Apoi, oaspeții au cerut să fie lăsați să dea gol la repunerea de la mijloc, dar gazdele au refuzat.
S-a făcut, totuși, dreptate: Bolivia a marcat în minutul 45+1, iar golul a fost cel care a decis partida. În urma acestui rezultat, bolivienii au urcat pe locul 8 din 10, la patru puncte distanță de chilieni, aflați pe penultimul loc.
De menționat e și că portarul nu s-a prefăcut după ce a văzut că a pierdut mingea. Lampe nu a putut ieși de pe teren pe propriile picioare, iar după meci s-a anunțat că și-a rupt tendonul lui Ahile.
El fútbol es pa los vivos
— Manuel Alexander (@Alexandermanuel) September 10, 2024
Chile 1
Bolivia 1#CONMEBOL pic.twitter.com/9OzSp2bbao
Reacții dure după gestul lui Eduardo Vargas
Pe Twitter au apărut foarte multe comentarii în care microbiștii le-au luat partea bolivienilor și i-au acuzat pe chilieni de lipsă de fairplay:
- Bolivia a bătut-o pe Chile cu 'justiție divină' după un gol inuman marcat de Vargas
- Doar ce am văzut golul marcat de Chile și e regretabil. Vargas, n-ai pic de rușine. Nu poți face așa ceva!
- Karma există. Chile trebuia să piardă din momentul în care Vargas a decis să dea gol
- Vargas e, sincer, un tip rău și încă e căpitanul lui Chile
Etichete: chile , bolivia , eduardo vargas , preliminarii cm 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții