"Nu-mi place Ronaldo, e prea figurant. El ar fi fost cel mai îndreptățit să primească Balonul de Aur". Un stelist e categoric
21.07.2020, 19:50SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
France Football a anunțat că Balonul de Aur, prestigiosul trofeu primit de cel mai bun fotbalist al unui an competițional, nu se va acorda în 2020.
Adrian Bumbescu, fost fundaș care a dus lupte grele în fotbalul internațional cu mulți titani ai fotbalului, știe între cine s-ar fi dus lupta finală și în acest sezon.
Câștigătorul Cupei Campionilor Europeni mărturisește pentru Digi Sport că nu-l are la inimă pe Cristiano Ronaldo, deși recunoaște că portughezul de la Juventus Torino impresionează meci de meci.
"Messi ar fi fost cel mai îndreptățit să-l primească"
Dacă ar fi fost în postura în care să fi avut un vot pentru desemnarea Balonului de Aur, "Colonelul" ar fi votat pentru Messi.
"Nu-mi place Ronaldo, e prea figurant. Are calități, e bun, dar prea face paradă. Mie îmi plac mai mult jucătorii care construiesc, regizorii.
Messi ar fi fost cel mai îndreptățit să-l primească în acest an. Îmi mai place mult starul lui Napoli, Dries Mertens, e foarte spectaculos.
Napoli e echipa mea preferată", a declarat Adrian Bumbescu, pentru Digi Sport. Bumbescu ocupă în prezent funcția de coordonator al Centrului de copii și juniori de la Steaua.
Premieră pentru gala Balonului de Aur, care a avut loc an de an, din 1956
France Football a transmis, prin intermediul comunicatului postat pe site-ul oficial, că o corectitudine în verdictul final nu ar fi fost posibilă din cauza circumstanțelor în care au fost finalizate, sau urmează a fi încheiate, sezoanele.
Decizia luată de publicația franceză reprezintă o premieră absolută pentru gala Balonului de Aur, care a avut loc, fără excepție, din 1956 și până în prezent.
Lionel Messi va rămâne, astfel, doi ani deținătorul Balonului de Aur în fotbalul masculin, distincție primită, pentru a șasea oară în carieră, anul trecut, la gala în cadrul căreia Megan Rapinoe a primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare.
Etichete: messi , ronaldo , balonul de aur , adrian bumbescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții