"Nu am nicio intenție să mă întorc în România!" Mesajul lui Reghecampf pentru Dică
07.07.2018, 18:00SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Laurențiu Reghecampf a vorbit despre planurile sale de viitor, fostul antrenor al celor de la FCSB susținând că nu are nicio intenție să se întoarcă în România. De altfel, "Reghe" a dezvăluit că a evitat să mai vorbească despre fosta sa echipă pentru a nu se interpreta că ar avea o intenție să revină pe banca roș-albaștrilor.
"Mă simt foarte bine în Emirate, nu am nicio intenție să mă întorc în România. Nu am vrut nici măcar să mai vorbesc despre Steaua în ultimul timp pentru că tot ce zic se interpretează. Acolo exista un antrenor care muncește foarte bine, planurile mele sunt altele. Vreau să continui aici, să rămân cât mai mult timp în zonă, fie la actualul meu club sau la un altul. Am câștigat două trofee în acest sezon, sper să iau și altele", a declarat Laurențiu Reghecampf la Kanal D.
Laurențiu Reghecampf a semnat un contract cu Al Wahda în vara lui 2017. Inițial, înţelegerea era una bună, de 125.000 de euro pe lună, de trei ori mai mult decât la FCSB, dar şi bonusuri de performanţă. În decembrie 2017, șefii echipei din Emiratele Arabe Unite sunt foarte mulţumiţi de antrenorul român şi s-au grăbit să-i prelungească rapid contractul, oferindu-i şi o mărire de salariu. Reghecampf va rămâne astfel la Al Wahda până în anul 2020.
Al Wahda este a 11-a echipă din carieră pe care o antrenează Laurențiu Reghecampf.
CITEȘTE ȘI:
- Dică își joacă viitorul la FCSB în 14 zile! Singura consolare în caz că va fi demis
- Sistem unic în Liga 1! Cum a ”revoluționat” Dică antrenamentele FCSB
- ”M-a deranjat!” Stăncioiu ”a rupt” tăcerea și a vorbit despre despărțirea de FCSB
Etichete: nicolae dica , laurentiu reghecampf , fcsb , reghecampf emirate , al wahda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții