Noul acționar majoritar al Rapidului, Victor Angelescu, va fi prezentat în această săptămână. El a cumpărat brandul
20.08.2018, 19:58SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Victor Angelescu, acționarul majoritar al Rapidului, a lămurit situaţia sa la clubul din Giulești, cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon din Liga 3. În vârstă de 34 de ani, Angelescu a fost director pe Europa al companiei cehe APS Holding, specializată pe investiții, recuperare de credite neperformante, imobiliare, iar averea sa a crescut uimitor în ultimii ani, fiind milionar în euro.
În urmă cu aproape o lună, Dan Tudorache, primarul sectorului 1, a fost făcut anunţul potrivit căruia omul de afaceri Victor Angelescu a preluat 40% din pachetul majoritar al "noului Rapid". Angelescu a confirmat că negocierile au ajuns la final, iar în cursul acestei săptămâni va organiza o conferinţă de presă prin care să marcheze venirea sa în Giuleşti.
"Negocierile au ajuns la final, mai erau detalii de pus la punct. Am preluat 40% din pachetul majoritar. Voi prezenta toate detaliile în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc în cursul acestei săptămâni. Cel mai probabil va avea loc joi sau vineri, trebuie să vedem când va fi programat jocul din prima etapă cu Progresul Spartac. Vă voi putea oferi atunci toate detaliile tranzacţiei. Am preluat 40% din pachetul majoritar, nu 49%", a spus Victor Angelescu, pentru ProSport.
Victor Angelescu a recunoscut şi că el a fost cel care a furnizat suma pentru achiziţionarea brandului Rapid, la începutul lunii iunie: "Da, eu am fost cel care a achitat suma respectivă. Nu am venit doar cu o parte din suma totală, am plătit integral banii necesari pentru achiziţionarea brandului Rapid".
Victor Angelescu a jucat fotbal la juniorii Sportului Studențesc, însă nu a mers mai departe de acest nivel. În luna ianuarie a acestui an, a devenit acționar la Sportul Snagov, dar s-a retras recent, deși promitea ca va face o echipă puternică.
Promovați în Liga 3, după un sezon în care s-au duelat cu CSA Steaua, giuleştenii vor evolua în Seria a II-a. Rapid debutează cu Progresul, iar în etapa a 4-a are meci cu FCSB 2.
Etichete: rapid liga 3 , victor angelescu , rapid victor angelescu , victor angelescu prezentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții