Video Nicolae Stanciu a fost desemnat ”cel mai bun fotbalist român al anului 2022”. Lista completă a laureaților
articol scris de Digi Sport16.12.2022, 13:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătorul formaţiei chineze Wuhan Three Towns şi al echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu (29 de ani), a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2022 de către Clubul Sportiv al Jurnaliştilor în cadrul ediţiei a 23-a a Galei Fotbalului Românesc.
- Wuhan Three Towns este lider în China, cu șase puncte peste ocupanta locului secund, Shandong Taishan, care are, însă, două meciuri mai puțin disputate.
VIDEO: Nicolae Stanciu, cel mai bun fotbalist al anului 2022
Nicolae Stanciu, ales cel mai bun fotbalist român al anului 2022
”Sunt fericit şi mândru că pot primi acest trofeu, sunt fericit pentru anul pe care l-am avut, atât la echipa de club, cât şi la echipa naţionala.
Ce îmi doresc acum este să se termine anul cât mai bine, să reuşim să fim campioni în China, iar pentru echipa naţională e clar că toate gândurile noastre vor fi să reuşim să ne calificăm la EURO 2024, să facem milioane de români fericiţi, pentru că şi noi, şi ei, avem nevoie de o calificare la un turneu final”, a declarat Nicolae Stanciu, conform agerpres.ro.
Cel mai bun antrenor al anului 2022 a fost desemnat Dan Petrescu, tehnicianul campioanei României CFR Cluj, în timp ce titlul de cel mai bun preşedinte de club i-a revenit lui Daniel Niculae (FC Rapid).
Fotbalistul Andrei Burcă (CFR Cluj) a fost desemnat fundaşul anului, el declarând că în 2023 îşi doreşte să realizeze performanţe şi mai mari.
”Mulţumesc tuturor celor care mi-au apreciat munca şi m-au votat. 2022 a fost un an bun pentru mine, cât şi pentru CFR Cluj, în care am reuşit performanţe notabile. Dar cum în fotbal îţi doreşti din ce în ce mai mult, sper ca 2023 să îmi aducă lucruri mai importante”, a menţionat Burcă.
Câştigător al titlului de cel mai bun atacant, Andrei Cordea (FCSB) a afirmat că premiul îl motivează în perspectiva anului viitor: ”Ţin să mulţumesc celor care au urmărit parcursul meu şi m-au votat. Mă bucur că toată munca mi-a fost răsplătită. Acest premiu mă motivează pentru ca în anul 2023 să muncesc mai mult şi să fiu mai bun”.
Lista completă a premiilor oferite de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor în acest an este următoarea:
- Cel mai bun fotbalist - Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns)
- Cel mai bun antrenor - Dan Petrescu (CFR Cluj)
- Cel mai bun preşedinte de club - Daniel Niculae (Rapid)
- Cel mai bun portar - Horaţiu Moldovan (Rapid)
- Cel mai bun fundaş - Andrei Burcă (CFR Cluj)
- Cel mai bun mijlocaş - Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns)
- Cel mai bun atacant - Andrei Cordea (FCSB)
- Cel mai bun tânăr fotbalist - Octavian Popescu (FCSB)
- Cel mai bun stranier - Andrea Compagno (FCSB)
- Cel mai bun arbitru - Istvan Kovacs
Etichete: dan petrescu , nicolae stanciu , gala fotbalului romanesc , wuhan three towns
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții