Video Exclusiv "Nici măcar nu mi-a plătit jumătate din benzină". Peripeții cu Balint și Boloni: "Am mâncat corn și lapte bătut"
articol scris de Digi Sport07.07.2021, 07:59
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Noul Stadion Steaua va fi inaugurat pe 7 iulie, de la ora 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, iar la eveniment va fi prezent și Ladislau Boloni.
Fostul mare jucător al Stelei chiar a declarat că își dorea să vadă noua "bijuterie" din Ghencea, mai ales că acesta va fi și un prilej de a se reîntâlni cu foștii lui colegi. S-a și întâlnit, între timp, cu Gabi Balint. Acesta a povestit, cu umor, cum l-a adus de la Târgu Mureș la București pe fostul mare mijlocaș.
Gabi Balint: "După ce s-a uitat la mine, a zis că nu mai vrea să audă de mâncare"
"L-am adus eu de la Târgu Mureș. Nici măcar nu mi-a plătit jumătate din benzină. Ia fă socoteala, e șmecher. A fost superb, cu Loți poți să stai oricând, are și simțul umorului bine dezvoltat.
Am povestit de toate. Chiar am mers încet ca să fac drumul cât mai lung, chiar a fost plăcut să călătoresc cu el. Ne-am oprit și la o benzinărie, am mâncat. Eu am vrut să-l invit la un restaurant din Sinaia sau Predeal și a zis că nu mai vrea să audă de mâncare, mai ales după ce s-a uitat la mine.
A zis că trebuie să fac și eu la fel ca el. Și m-am conformat și am mâncat un lapte bătut cu corn. Am povestit și în benzinărie, am făcut și niște poze cu oamenii care ne-au recunoscut. Foarte frumos. Până acasă, m-am oprit la un magazin alimentar și mi-am făcut plinul", a spus Gabi Balint la Digi Sport Special.
CSA Steaua inaugurează stadionul din Ghencea în direct la Digi Sport
Organizatorii au pus la punct un moment "artistic", ca o întoarcere în timp, chiar înaintea startului partidei CSA Steaua - OFK Belgrad. "Militarii" au confecționat o replică a Cupei Campionilor Europeni, iar trofeul va fi adus pe gazon.
- CSA Steaua - OFK Belgrad se va desfășura cu suporteri în tribune. Steaua a anunțat pe rețelele de socializare că a vândut 10.200 de bilete, din cele 15.713 care ar reprezenta jumătate din capacitatea stadionului. Roș-albaștrii au mai vândut și 1.024 de bilete virtuale, puse în vânzare pentru suporterii care vor să susțină clubul. Fanii din Peluza Sud au cumpărat toate biletele de la peluză, în doar șapte ore de la punerea în vânzare.
Pentru albumul de aminitiri al celor care vor lua loc în tribunele modernului stadion, organizatorii vor aduce pe gazon replica în mărime naturală a trofeului câștigat în 1986, după victoria în fața celor de la FC Barcelona 0-0, 2-0 (d.l.d.). Copia cupei cucerită de Lăcătuș & Co a fost confecționată în acest an, în România, și va fi expusă apoi în muzeul clubului, situat sub Peluza Nord.
Clubul din Ghencea mai deține replica de mici dimensiuni a celui mai râvnit trofeu la nivel de club, oferită în urmă cu 35 de ani de oficialii UEFA care au fost prezenți în Spania, pe Ramon Sanchez Pizjuan.
În cadrul evenimentului de miercuri seara, va fi retras și tricoul cu numărul 7, purtat de legendarul Marius Lăcătuș.
CSA Steaua, nou-promovartă în Liga 2, nu are drept de promovare în Liga 1. În acest sens, Laszlo Boloni, îi acuză de iresponsabilitate pe conducătorii echipei, care nu au făcut demersurile necesare pentru ca echipa să aibă drept de promovare.
El se teme ca o eventuală cedare a Stelei să nu ducă la un caz asemănător cu cel de la începutul anilor 2000, când Gigi Becali prelua echipa.
Etichete: steaua , gabi balint , ghencea , stadion steaua , ladislau boloni , stadion ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții