N'Golo Kante ar putea pleca de la Chelsea. Două forțe de pe continent, în luptă pentru transferul francezului
20.03.2019, 09:40Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
N'Golo Kante a avut o ascensiune impresionantă în ultimii ani, de când a cucerit titlul cu Leicester, în 2016. Mijlocașul francez a devenit campion mondial anul trecut, fiind în prezent unul dintre cei mai bine cotați jucători din lume. În vârstă de 27 de ani, jucătorul lui Chelsea ar putea pleca în această vară de pe Stamford Bridge.
Giganții de pe continent au pus ochii pe Kante. Real Madrid și Juventus Torino au intrat pe fir pentru transferul lui N'Golo Kante, potrivit Le 10 Sport. Mutarea s-ar putea realiza în vară, în contextul în care jucătorul nu are cea mai bună relație cu antrenorul Maurizio Sarri. PSG îl are de asemenea în vizor pe campionul mondial din 2018, însă Real Madrid și Juventus Torino sunt favorite să bifeze mutarea.
N'Golo Kante, refuzat de către Zinedine Zidane în 2016
În 2016, N'Golo Kante a semnat cu Chelsea, în schimbul a 36 de milioane de euro. În urmă cu 3 ani însă, a fost propus și la Real Madrid, însă a fost refuzat de către Zinedine Zidane.
La acel moment, "Zizou" a considerat că transferul lui N'Golo Kante ar reprezenta o mutare inoportună, în condițiile în care la acea vreme galacticii în aveau în lot pe Casemiro.
N'Golo Kante are 30 de partide în actualul sezon de Premier League. Francezul este cotat la 100 de milioane de euro potrivit Transfermarkt și are contract valabil până în 2023 cu Chelsea.
Etichete: chelsea , transferuri , ngolo kante
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții