"Nebunul" din Cartea Recordurilor i-a făcut o ofertă "nebună" lui Luis Suarez. Dezvăluirea presei spaniole
12.04.2020, 15:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Luis Suarez (33 de ani) putea pleca în această iarnă de la Barcelona. A spus-o chiar conaţionalul său, Sebastian Abreu.
Poreclit "Nebunul", atacantul ajuns la 43 de ani a dezvăluit cum i-a propus lui Suarez să meargă împreună la Nacional Montevideo, echipa care l-a crescut pe Suarez şi pe la care a trecut şi Abreu în lunga sa carieră.
Totul s-a întâmplat în decembrie 2019. După ce Nacional a luat titlul în Uruguay, s-a discutat despre plecarea antrenorului Álvaro Gutiérrez, în decembrie, şi despre o eventuală numire a lui Abreu. Au fost discuţii şi cu Sebastian Acevedo, dar în cele din urmă, uruguayenii au optat pentru Gustavo Munúa. Între timp, Abreu a fost numit antrenor-jucător la Boston River, echipă din prima ligă uruguayană.
"Când Gutierrez a plecat de la Nacional, am simţit că am o şansă reală să antrenez. I-am spus lui Luis Suarez să vină şi el dacă eu eram numit antrenor. În decembrie i-am spus despre această posibilitate, când a plecat Álvaro Gutiérrez. Mi-a spus că trebuie să se gândească pentru că mai are contract cu Barcelona şi că trebuie să o întrebe pe Sofia (n.r.: soţia lui Suarez). Mi-a spus că, dacă devin antrenor la Nacional, poate lua în calcul să vină, ceea ce, pentru el, ar fi o provocare", a spus Abreu, potrivit publicaţiei spaniole Sport.
La acea vreme, Abreu a mai discutat şi cu un jucător de la Girona pentru a-l aduce la Nacional, în caz că era numit antrenor, Christian Stuani, tot uruguayan.
"L-am întrebat dacă era unul de-ai mei (n.r.: fani ai lui Nacional) şi a spus că da. Era foarte impresionat", a spus Abreu.
Sebastian "Nebunul" Abreu a intrat în Cartea Recordurilor
Sebastian Abreu s-a remarcat, în lunga sa carieră, prin multitudinea echipelor pe la care a trecut, ceea ce l-a propulsat în Cartea Recordurilor. Atacantul, ajuns la 43 de ani, şi-a bătut propriul record de mai multe ori, iar acum a ajuns la cel de-al 29-lea club din carieră, Boston River.
Prima dată, în aprilie 2017, Abreu a bifat a 26-a echipă, Audax Italiano, intrând în Cartea Recordurilor drept jucătorul care a evoluat la cele mai multe echipe de club, depășind recordul precedent, de 25 de cluburi, stabilit de portarul german Lutz Pfannenstiel.
De-a lungul carierei sale, "Nebunul" Abreu a marcat peste 400 de goluri. "Călătoria" sa a început în 1994, la Defensor Sporting, în ţara natală. Alte cluburi la care a evoluat sunt San Lorenzo, Deportivo La Coruna, Nacional, Cruz Azul, Monterey, Tigres, River Plate,Botafogo sau Rosario Central.
- 70 de selecţii şi 26 de goluri are Sebastian Abreu pentru naţionala Uruguayului.
- 113 selecţii şi 59 de goluri are Luis Suarez pentru naţionala Uruguayului.
- Abreu are deja 43 de ani şi a spus că, la meciul de retragere, ar vrea să vină şi Pep Guardiola.
Etichete: barcelona , luis suarez , nacional montevideo , sebastian abreu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții