Exclusiv ”N-am venit la Rapid ca să fiu patron!”. Burcă demontează toate acuzațiile! Cum susține că a ajutat clubul
06.10.2018, 12:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ovidiu Burcă (38 de ani), directorul general al celor de la Rapid, a ieșit la atac și a demontat toate acuzațiile care i s-au adus în ultima vreme, mai ales din partea lui Daniel Niculae (36 de ani), fost jucător și președinte al grupării de lângă Grant. Burcă a prezentat documente prin care susține că a ajutat clubul și nu i-a făcut rău așa cum a fost acuzat recent. În plus, oficialul alb-vișiniiilor a precizat și faptul că Niculae a demisionat doar din cauza orgoliului personal.
”Este o postură pe care nu mi-aș fi dorit-o în mediul public, pentru că nu-mi plac astfel de lucruri și nu țin de caracterul meu. Dar, cel mai mult contează că se văd rezultatele muncii mele de când am venit la Rapid și am început acest proiect și până în prezent. Dincolo de aceste rezultate, continui să fiu contestat în mediul rapidist tocmai pentru că Daniel Niculae a făcut niște dezvăluiri despre mine, cum că suntem într-o ceață în acest proiect. Proiect în care el a fost implicat, a avut acces la toate documentele, la toate informațiile.
Așa că, mă văd nevoit să mă apăr pentru că știu că am dreptatea mea iar lumea trebuie să înțeleagă că în proiectul ăsta pentru Rapid mi-am pus sufletul pe masă, resurse materiale și toată inteligența pe care o am tocmai pentru ca lucrurile să funcționeze într-un anumit fel”, a spus Burcă, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Mai mult, oficialul echipei din Liga 3 a prezentat un document prin care demonstrează că intersul său nu este acela de a prelua Rapidul. ”Eu n-am venit la Rapid ca să fiu patron, am venit să fac parte dintr-un proiect care să schimbe radical modulș dea construi, gestiona și funcționa un club de fotbal. Totul a pornit de la o idee și mă bucur că am reușit să adun oameni capabili să readucă Rapidul acolo unde-i este locul.
După ce a venit Victor Angelescu i-am predat acestuia 40% din acțiunile clubului în baza unei finanțări pe care o va asigura în următorii 10 ani. Mai mult, când lucrurile au intrat într-o zonă de șantaj i-am dat o procură unui prieten comun și mie și lui Daniel Niculae (n.r. - Adrian olaru) prin care el avea dreptul să le vândă în numele meu oricui dorește!”, a mai spus Burcă, la Digi Sport.
Burcă a dat această procură la sugestia lui Daniel Niculae, tocmai pentru a demonstra că nu are niciun gând de a deveni finanțatorul echipei.
”Și, să vă mai spun ceva. Anul trecut, Rapid a primit o sponsorizare în valoare de 30.000 de dolari de la un sponsor tehnic iar anul acesta a dat 50.000 de dolari și pentru echipa mare și pentru academie. Nu sunt omul care a venit la Rapid și a pupat steaguri și nici nu m-am pozat la 10 seara pe la birou, ca să vadă lumea cât de mult muncesc. Sunt un om care a oferit solutii si care stie ca acesta este drumul spre performanțpă si spre a readuce Rapid în elita fotbalului românesc”, a mai spus Burcă.
500.000 de euro a fost bugetul Rapidului în Liga 4
1.000.000 de euro este bugetul Rapidului în Liga 3
Etichete: rapid , daniel niculae , ovidiu burca , burca rapid , burca proiect rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții