Momentul când Cristiano Ronaldo a fost atacat de un coleg: "L-a lovit de mai multe ori!" Cum s-a încheiat episodul
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 16:35
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (38 de ani) a sosit pentru prima dată la Manchester United în 2003, pe vremea când avea doar 18 ani.
Atunci, CR7 nu era brandul de astăzi, ci un jucător promițător venit din Portugalia. Inițial, stilul său spectaculos n-a fost deloc pe placul colegilor de pe Old Trafford, motiv pentru care a fost la un moment dat victima frustrării lui Ruud van Nistelrooy (46 de ani), unul dintre cei mai buni atacanți din istoria Premier League.
Cristiano Ronaldo, victima lui Ruud van Nistelrooy
Recent, Rio Ferdinand (44 de ani), care a mai oferit povești din tinerețea lui Ronaldo, a relatat un episod în care portughezul a fost victima olandezului la antrenamente.
"Vineri, antrenamentele erau foarte intense, pentru că aveam meci a doua zi. Făceam între noi jocuri rapide și dure. Dintr-odată, s-a întâmplat ceva cu Ruud. L-a lovit pe Ronaldo de mai multe ori și chiar peste tendonul lui Ahile.
Apoi am șutat cu mingea spre Ruud și l-am întrebat: 'Ce faci, de ce îl lovești?' Ruud s-a ridicat și era nervos, dar s-au băgat toți jucătorii între cei doi și nu s-a mai întâmplat nimic.
Așa era la antrenamente. Mă gândeam: 'Ronnie e un puști, lasă-l în pace, ce faci?' Dar Ruud era un animal de jucător", a spus Ferdinand, conform presei britanice.
Cristiano Ronaldo și-a luat familia și a plecat din Apartamentul Regal de 300.000€ pe lună
La sosirea în Riyadh, fotbalistul a primit Apartamentul Regal din partea celor de la Al-Nassr, compus din 17 camere dispuse pe două etaje ale hotelului de lux Four Seasons. Însă, CR7 nu a locuit decât două luni în complexul care costa 300.000 de euro pe lună.
Suma pare exorbitantă, însă imaginile din galeria FOTO de mai jos justifică prețul atât de mare, întrucât Ronaldo beneficia de toate condițiile la hotelul de cinci stele din Riyadh.
Galerie Foto
Ronaldo și-a luat partenera, Georgina Rodriguez, și cei cinci copii, și s-a mutat într-un palat din cartierul exclusivist Al-Muhammadiyah.
Acolo, Ronaldo și-a ales o casă estimată la 14 milioane de euro. Recent, în presa arabă au apărut primele imagini cu locația care arată spectaculos și cuprinde opt dormitoare, un bazin olimpic, dar și "piesa de rezistență", un living cu fântână arteziană interioară.
Galerie Foto
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , rio ferdinand , ruud van nistelrooy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții