Modificare istorică în Legile Jocului! Regula celor cinci schimbări devine permanentă
articol scris de Digi Sport12.06.2022, 16:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Regula care permite efectuarea a cinci schimbări într-un meci de fotbal va deveni permanentă, după ce va fi introdusă în Legile Jocului de către IFAB.
Premier League, ultimul campionat important care a adoptat regula celor cinci schimbări
Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal (IFAB) va oficializa această schimbare importantă în cursul zilei de luni, în cadrul unei întruniri la Doha, potrivit BBC.
În mai 2020, IFAB a efectuat un amendament la regula celor trei schimbări, valabil până la finele lui 2021 pentru competiţiile între cluburi şi până la 31 iulie 2022 pentru meciurile internaţionale, în contextul pandemiei de coronavirus.
Ulterior, toate campionatele importante din Europa (Serie A, La Liga, Bundesliga, Ligue 1 și Premier League) au adoptat această regulă pe termen nedeterminat.
Acum, IFAB a precizat că rămâne la latitudinea ligilor profesioniste de fiecare țară dacă vor implementa noua regulă din sezonul 2022-2023.
Există anumite condiții pentru efectuarea celor cinci schimbări într-un meci. Sunt permise doar trei întreruperi pentru fiecare echipă, în cele 90 de minute. În plus, pot fi operate modificări în echipă și la pauză.
Un aspect important este că va exista posibilitatea unei a șasea schimbări, în cazul în care meciul intră în prelungiri.
Echipele mari din Europa au cerut această schimbare de regulament, iar echipele mici și medii s-au opus inițial, considerând că posibilitatea celor cinci schimbări ar favoriza cluburile care au loturi numeroase și valoroase.
- Cele mai importante cinci campionate de fotbal din Europa (Serie A, La Liga, Bundesliga, Ligue 1 și Premier League) vor putea fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport în sezonul 2022-2023.
Etichete: serie a , premier league , ligue 1 , fifa , bundesliga , ifab , laliga , cinci schimbari , regula meciuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții