Mitriță i-a cucerit pe americani! A fost declarat omul meciului, după golul senzațional. Ce scrie siteul oficial
18.03.2019, 09:03SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Mitriță a făcut spectacol în Major League Soccer. Fostul căpitan al Universității Craiova a marcat primul său gol într-un meci oficial pentru New York City.
Mitriță a deschis scorul în partida cu Los Angeles, cu o execuție superbă. Meciul s-a terminat la egalitate, scor 2-2, însă evoluția românului i-a cucerit pe fanii celor de la New York City. Alexandru Mitriță a fost votat cel mai bun jucător al meciului.
"Mitri are nevoie să își revină fizic. Probabil că este la 80 la sută, nu este în formă maximă. Cu siguranță își va reveni în următoarele 2-3 meciuri. Toți sunt mulțumiți de el. Poate progresa destul de mult", au scris cei de la New York City.
Reacția comentatorului: "Plătești bani mulți, îți dorești faze spectacol"
Acesta a fost primul gol înscris de Mitriță în Major League Soccer, în cea de-a treia apariție în campionat. Comentatorul meciului l-a ridicat în slăvi pe Alexandru Mitriță. ”Plătești bani mulți, îți dorești faze spectacol. Și asta a făcut Mitriță. Se simte bine. Sunt trei adversari în fața lui, dar nimeni nu se apropie de el”, a spus comentatorul meciului.
Etichete: new york city , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții