Teja, decizii importante în cantonamentul din Spania
18.01.2019, 16:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a remizat în amicalul de ieri cu FC Luzern, 0-0, primul meci al vicecampioanei cu Mihai Teja pe bancă. În prezent, "roș-albaștrii" se află în cantonament în Spania, la Marbella, iar doi jucători de bază au revenit la antrenamente, alături de restul lotului.
Veste excelentă pentru fanii FCSB! Mihai Pintilii și Filipe Teixeira sunt perfect apți de joc. Căpitanul Pintilii nu a mai jucat un meci oficial din septembrie 2018, când a suferit o ruptură musculară la mușchiul femural stâng, în partida dintre România și Muntenegru, 0-0. În ceea ce-l privește pe veteranul portughez, acesta s-a accidentat la începutul lunii decembrie, în meciul cu Sepsi (2-4).
FCSB, joc de posesie consistent cu Luzern
Deși nu a marcat, FCSB a avut un joc de posesie consistent, mai ales în prima repriză a amicalului cu elveţienii. Cu un Florentin Matei extrem de activ, roș-albaștrii au etalat un joc plăcut ochiului pentru 45 de minute.
Mihai Teja a început, cel puțin pe hârtie, cu un sistem de 4-2-3-1, cu Dragoș Nedelcu și Florentin Matei în centru. În practică, acesta s-a transformat în 4-3-3, cu Matei "intrând" în banda stângă, acolo unde s-a înțeles bine cu Florinel Coman. În repriza a doua, FCSB a trecut definitiv la sistemul pe care Mihai Teja își dorește să îl implementeze: 4-3-3.
Următorul joc al FCSB este programat duminică după-amiază, începând cu ora locală 16:00 (17:00 ora României), împotriva chinezilor de la Shanghai Shenhua.
Etichete: mihai pintilii , filipe teixeira , meciuri amicale , mihai teja , luzern , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții