"Mi-a dat o palmă". Ce s-a întâmplat cu antrenorul care "fura" meserie de la Cosmin Olăroiu
articol scris de Digi Sport25.01.2023, 22:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cosmin Olăroiu (53 de ani) este unul dintre cei mai buni antrenori români ai momentului, iar tehnicianul a reprezentat o sursă de inspirație și pentru foștii săi jucători, care ulterior au decis să meargă pe același drum.
Ilie Poenaru a "furat" meserie de la Cosmin Olăroiu
Ilie Poenaru și Cosmin Olăroiu au lucrat împreună la Poli Timișoara, în prima parte a anului 2005. Atunci, fostul tehnician de la UTA Arad încă nu-și încheiase cariera de fotbalist profesionist, însă îi plăcea să-și noteze ședințele de pregătire ale lui Oli, care ulterior l-a și prins în timp ce făcea acest lucru.
"Discuțiile pe care le-am avut cu antrenorii mei nu au fost de ajuns, pentru că mergând la școală, când am făcut licența B, licența A, m-am lovit de foarte multe lucruri de care habar nu aveam. Mie mi-au folosit lucrurile pe care le-am învățat.
Mi-am notat tot ceea ce îmi plăcea mie la antrenamente, antrenamentele în care mă simțeam bine. Iar faptul că ce lucram la antrenamente se regăsea în meci, pentru mine a contat foarte mult.
Și atunci mi-am notat, cu cuvintele mele, cu desenele mele... mai eram corectat de Oli (n.r. Cosmin Olăroiu). Eram, la un moment dat, într-un cantonament la Florența, iar el nu avea obiceiul să intre prin camere pe la noi să vadă ce facem, dar într-o seară, căutând pe cineva din staff, eu având ușa deschisă, a intrat.
Eu eram acolo, la birou, se terminase de jumătate de oră antrenamentul și am simțit o adiere la spatele meu.
Mi-a dat o palmă peste cap și mi-a spus: 'Ce faci piticule, vrei să mă dai afară, nu? Ia uite-l pe ăsta, își notează tot antrenamentul'. Și pe urmă a văzut că aveam un caiet acolo și l-a luat și l-a răsfoit și m-a întrebat dacă îmi place și i-am zis că îmi place ceea ce face și atunci el s-a oferit să mă ajute”, a spus Ilie Poenaru, potrivit Sport.ro.
Ilie Poenaru, gata pentru examenul carierei: ”Mă văd la FCSB!”
La finalul anului trecut, Poenaru declara că nu trebuie să fie considerat lipsit de modestie dacă susține că poate pregăti orice formație din Liga 1. Tehnicianul a mai spus însă că nu ”forțează” nicio intrare la niciun club și că foarte bine poate antrena o echipă de top sau, de ce nu, una din Liga 2.
”Nu mă apasă nicio presiune. Îmi asum ceea ce fac, nu sunt alt gen. Cine mă vrea, cine mă cunoaște știe ce fel de om sunt. Eu nu plâng după oferte.
Dacă va trebui s-o antrenez pe FCSB, așa va fi! Dar dacă trebuie să antrenez în Liga 2, așa va fi”, declara Poenaru într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.
Gigi Becali (64 de ani) a mai cochetat cu varianta ca Ilie Poenaru să fie numit la FCSB, l-a și lăudat când a avut ocazia, dar momentan un astfel de scenariu pare greu de realizat mai ales că antrenorul nu are licență Pro, deși este absolvent al cursului, dar a picat examenul final.
”Da, mă văd la FCSB! M-am maturizat foarte mult, mă văd antrenor la orice echipă din acest campionat. Poate vor spune unii că nu sunt modest, dar la câtă experiență am acumulat cred că pot antrena orice echipă din România”, a mai spus Poenaru.
Etichete: cosmin olaroiu , ilie poenaru , antrenor olaroiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții