Mesajul războinic postat de Mihai Stoica în miez de noapte. Pe cine a remarcat oficialul de la FCSB
articol scris de Digi Sport18.09.2020, 08:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB s-a calificat aseară în turul 3 preliminar al Europa League, impunându-se în faţa formaţiei Backa Topola la loviturile de departajare cu 5-4, joi seara, pe Gradski Stadion din Senta, în turul al doilea al competiţiei, după ce scorul a fost egal 6-6 (1-2, 4-4) la finalul prelungirilor.
În turul trei preliminar, FCSB va întâlni echipa cehă Slovan Liberec, pe 24 septembrie, pe teren propriu.
Galerie Foto
Mihai Stoica, directorul sportiv al formației roș-albastre, a urmărit dramatica încleștare în fața televizorului și a scris, în miez de noapte, un mesaj pe pagina sa de facebook, în care l-a remarcat pe Mihai Pintilii, cel care a condus echipa în lipsa lui Toni Petrea, infectat și el cu Covid-19.
Mihai Stoica: "Au predat o lecție de bărbăție. Pintilii, cel mai mare luptător!"
"Luasem decizia de a nu mai ieși niciodată în presă, de a amenda, rar, anumite exagerări ale presei și ale oponenților doar în acest spațiu. Problemele personale mă convinseseră că e mai bine așa. Și, strict pentru mine, era.
Remarcabila prestație ale acestor copii, faptul că n-au capotat nici în asemenea condiții, că au predat o lecție de bărbăție și sacrificiu (fă-te bine repede, Florinele!) tocmai în patria războinicilor nr 1 ai Europei, fiind montați impecabil de cel mai mare luptător stelist al ultimului deceniu, Mihai Pintilii și - nu în ultimul rând - linșajul mediatic la care am fost supuși, în ultima vreme mi-au schimbat radical decizia!
Promit în fața întregii suflări roș-albastre că - după ce voi învinge acest virus parșiv, cu care am meci 1 la 1 de 10 zile - mă voi reîntoarce în funcția în care am obținut cele mai mari performanțe ale unul club românesc după 1989 și voi apăra această echipă tânără, talentată și iubită de milioane de români! Copiii, m-ați convins, nu vă mai las singuri câte zile voi avea în această viață!", a scris gălățeanul, pe pagina sa de facebook.
Etichete: europa league , mihai stoica , mihai pintilii , fcsb calificare , back topola-fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții