Mesajul lui Malcom Edjouma pentru FCSB, după ce a semnat cu Bari
articol scris de Digi Sport17.08.2023, 14:42
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Malcom Edjouma (26 de ani) a plecat de la FCSB și a semnat cu Bari, formație din Serie B.
Malcom Edjouma o părăsește pe FCSB la un an și jumătate de când a ajuns de la FC Botoșani peste 330.000 de euro.
Malcom Edjouma, mesaj de despărțire pentru FCSB
După ce a fost prezentat la Bari, în Serie B, Malcom Edjouma a ținut să transmită un mesaj către FCSB, fosta sa echipă.
Marocanul cu origini franceze a făcut o scurtă postare pe rețelele sociale, în care a fost foarte concis la adresa ”roș-albaștrilor”.
”Mulțumesc pentru tot”, a scris Malcom Edjouma, la InstaStory, alături de un clip cu el cu momente din meciurile jucate la FCSB.
În 61 de meciuri la FCSB, Malcom Edjouma a reușit 14 goluri și patru pase decisive.
Malcom Edjouma, salariu de 20.000 de euro pe lună la Bari
Potrivit Fanatik, Malcom Edjouma va încasa lunar 20.000 de euro la Bari, club care a rămas în Serie B din cauza eșecului din finala barajului de promovare cu Cagliari.
Pentru Malcom Edjouma, trecerea la Bari aduce o creștere a salariului cu 6.000 de euro pe lună.
FCSB, în schimb, primește 200.000 de euro pentru împrumutul pe un an al lui Malcom Edjouma la Bari. Dacă francezul va fi transferat definitiv, clubul italian va mai plăti 600.000 de euro.
Etichete: malcom edjouma , malcom edjouma fcsb , malcom edjouma bari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții