Galerie Foto Mesajul iubitei lui Kepa, după ce portarul lui Chelsea a ratat penalty-ul decisiv cu Liverpool
articol scris de Digi Sport28.02.2022, 23:45
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Portarul Kepa Arrizabalaga (27 de ani) a ratat penalty-ul decisiv pentru Chelsea, în finala Cupei Ligii Angliei, câștigată de Liverpool, la loviturile de departajare.
Au apărut fel și fel de voci după acest eveniment, iar printre ele se află și cea a prietenei sale, Andrea Martinez. Fosta Miss Universe a postat un mesaj pe rețelele de socializare.
Ce a postat iubita lui Kepa după ce portarul lui Chelsea a ratat penalty-ul decisiv cu Liverpool
"Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat pe când eram baschetbalistă este acela că o echipă este întotdeauna o echipă. Nu există eroi, nu există un singur vinovat.
După părerea mea personală, este o situație foarte nedreaptă și nu vorbesc doar despre ziua asta. Adevărații fani trebuie să-și arate sprijinul astăzi, nu doar la victorii.
Kepa, noi suntem foarte mândri de tine, ca portar și, mai mult, ca om. Umil, sclipitor, bun, generos, inteligent, muncitor, talentat și cu cel mai frumos suflet pe care l-am întâlnit.
Acesta a fost doar un mic capitol dintr-o carte uriașă. Să mergem înainte, băiatul meu, să mergem înainte, băieți! Te iubesc!", a postat Andrea Martinez pe rețelele sociale.
Din ianuarie 2022, Kepa și Andrea Martinez și-au făcut publică relația. Ea a fost baschetbalistă în perioada liceului și a jucat pentru echipa Castilla y Leon. Andrea Martinez a făcut parte din echipa națională sub 15 ani a Spaniei.
Andrea Martinez a fost Miss Universe Spania în 2020.
Galerie Foto
Mesajul lui Kepa după penalty-ul ratat în finala Chelsea – Liverpool
Kepa Arrizabalaga, introdus special în locul lui Edouard Mendy pentru sesiunea de lovituri de departajare, nu a apărat nicio lovitură de la 11 metri, apoi a şutat peste poartă la scorul de 11-10.
Kepa a fost încurajat de colegii de la Chelsea, cât și de membrii staff-ului tehnic.
Într-o postare pe Twitter, portarul spaniol s-a declarat dezamăgit după finala Cupei Ligii, dar a ținut să mulțumească echipei pentru încurajări.
Thomas Tuchel, antrenorul lui Chelsea, și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul echipei la loviturile de departajare și pentru evoluția portarului Kepa.
VIDEO cu rezumatul meciului Chelsea - Liverpool:
Etichete: cupa ligii angliei , chelsea liverpool , kepa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții