"Mereu am avut divergențe cu el!" Reacția tăioasă a lui Didier Deschamps după ce Karim Benzema l-a făcut clovn
articol scris de Digi Sport17.03.2023, 09:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Didier Deschamps (54 de ani) și Karim Benzema (35 de ani) au purtat un război declarativ după ce atacantul s-a retras din naționala Franței.
Starul lui Real Madrid a fost deranjat de faptul că selecționerul vicecampioanei mondiale nu l-a primit în lot înaintea finalei din Qatar. Iar după ce Deschamps a spus că acest lucru nu a fost posibil din cauza problemelor fizice, Benzema l-a făcut clovn pe rețelele sociale.
Didier Deschamps nu mai vrea să audă de Karim Benzema
Săptămâna aceasta, Deschamps a fost pus să comenteze postarea lui Benzema, iar antrenorul a declarat că își dorește ca acest dialog de la distanță să înceteze odată pentru totdeauna.
"Nu urmăresc rețelele sociale. Știu că acest subiect vă interesează pentru că stârnește dezbateri și controverse.
Așa cum am mai spus, am vorbit recent despre ce s-a întâmplat, iar pentru mine subiectul este închis, l-am depășit.
Nu voi mai comenta din nou, indiferent de ce se spune. Ce contează pentru mine este ce urmează de acum înainte, cele două meciuri din preliminariile EURO 2024.
Am avut mereu divergențe cu el, nu voi mai vorbi despre asta. Nu veți mai auzi niciun cuvânt din partea mea.
Subiectul e depășit și nimic nu mă va putea face să mai spun ceva în plus", a spus Deschamps, conform presei spaniole.
Nu e prima contră între Karim Benzema și Didier Deschamps
Acest schimb de replici între Deschamps şi Benzema este doar un nou episod al relaţiei sinuoase dintre cele două glorii ale fotbalului francez.
Benzema, care a câştigat un singur trofeu alături de Les Bleus (Liga Naţiunilor în 2021), a fost suspendat din selecţionata Franţei între 2015 şi 2021, din cauza implicării sale în cazul de şantaj care l-a vizat pe Mathieu Valbuena, fostul său coechipier de la echipa naţională, şi care i-a adus o condamnare de un an de închisoare cu suspendare şi o amendă de 75.000 de euro.
Neselecţionat pentru EURO 2016, Benzema a afirmat că "Deschamps a cedat la presiunea unei părţi rasiste a Franţei", în paginile cotidianului sportiv spaniol Marca.
După plecarea sa din Qatar, chiar înainte de Cupa Mondială 2022, atacantul a alternat mesajele de încurajare către jucătorii francezi cu altele mai enigmatice, precum cel postat pe Instagram chiar înainte de finala Argentina - Franţa, în care a scris: "Asta nu mă interesează". El şi-a anunţat apoi încheierea carierei internaţionale, pe 19 decembrie, a doua zi după finala de la Doha.
Etichete: franta , didier deschamps , karim benzema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții