Foto Mbappe, alături de un fotbalist care a jucat în Liga 1
17.10.2018, 22:48SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Kylian Mbappe (19 ani) este considerat de multă lume urmaşul lui Messi şi Cristiano Ronaldo. Mbappe a devenit campion mondial cu Franţa în această vară, iar evoluţia sa din Rusia a încântat. De altfel, starul lui PSG este cotat cu şanse reale de a câştiga Balonul de Aur în acest an.
Chiar dacă se află pe culmile gloriei, Mbappe nu a uitat de unde a plecat. Atacantul naţionalei Franţei s-a întors, pentru prima dată după ce a devenit campion mondial, în oraşul natal, Bondy, acolo unde s-a revăzut cu prietenii din copliărie. Oficialităţile s-au pregătit cum se cuvine pentru acest eveniment. Astfel, s-a organizat o festivitate la care au participat 9.000 de persoane care au venit să îşi aclame idolul.
"E un privilegiu să revin printre voi, să revin în casa mea din Bondy. E un moment pe care nu-l voi uita niciodată. E un moment magic, încărcat de emoție”, a spus Mbappe. Printre cei care au făcut poze cu Mbappe a fost şi Mourad Satli, un jucător ce a evoluat şi la Petrolul Ploieşti, în sezonul 2014 - 2015.
180 de milioane de euro a plătit PSG pentru Kylian Mbappe
Etichete: psg , petrolul ploiesti , mourad satli , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții