Marius Șumudică, realist după debutul cu victorie la Malatyaspor: "Nu am realizat nimic"
articol scris de Digi Sport18.10.2021, 15:21
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Marius Șumudică a avut parte de un debut perfect pentru Yeni Malatyaspor, învingând pe terenul lui Adana Demirspor, 2-0.
Revenirea tehnicianului român în Turcia a fost una de bun augur, iar acum acesta speră să continue serie rezultatelor pozitive.
Marius Șumudică, primele impresii despre Malatyaspor
"Nu vreau să fiu eroul care merită toate laudele după acest meci. Vreau să redau echipei agresivitatea și mentalitatea mea. Vorbesc, de asemenea, și cu jucătorii. Ei înțeleg foarte bine ce vreau de la ei, strategia pe care am propus-o, filosofia mea. Au înțeles ce sistem de joc vreau și, am observat din primele două zile, că au înțeles ce vreau de la ei.
Malatyaspor este singura echipă unde am lucrat în Turcia, am mai fost la Kayseri, Gaziantep, Rizespor și am venit aici, unde e nebunește cum mă ascultă și cum învață jucătorii, atunci când vorbesc sau explic un exercițiu.
Chiar dacă sunt jucători cu experiență sau trecuți de 30 de ani, sunt ca tinerii care vor să învețe ca în școală. Simt că avem o relație foarte bună, este ușor pentru că au calitate. Este o echipă bună, vreau să creez o familie aici. Rezultatul nu este al meu, este al echipei", a spus Marius Șumudică.
"O echipă fără fani nu are identitate"
"Îmi plac oamenii din Anatolia. Când am venit aici, am venit cu inima deschisă. Ce vreau de la fanii noștri? Doar să vină și să ne suporte, o echipă fără fani nu are identitate. Îmi place ce văd, la Adana, când sunt 15.000 de oameni pe stadion.
Chiar dacă echipa pierde, nimeni nu spune nimic rău. Le promit că ne concentrăm la fiecare meci, că echipa noastră va da 100% și fiecare familie va pleca acasă fericită după meci. Asta se poate întâmpla doar dacă suntem uniți.
Vreau să spun ceva în final, nu am făcut nimic până acum. Doar am câștigat 3 puncte. Dacă nu câștigăm de fiecare dată, aceste trei puncte nu înseamnă nimic pentru mine", a spus Marius Șumudică pentru canalul de Youtube al celor de la Malatyaspor.
Marius Șumudică, debut cu succes la Malatyaspor! 2-0 cu Adana Demirspor, echipa unde joacă Balotelli
Malatyaspor a fost aproape să deschidă scorul încă din cel de-al doilea minut al partidei, când Buyuk i-a pasat foarte bine lui Tetteh care nu a putut să îl învingă pe portarul gazdelor, Ferhat.
În minutul 13, Adana Demirspor putea marca prin Yunus. Rassoul a pătruns în careu prin flancul stâng și i-a pasat lui Yunus care a șutat în bara transversală. Balotelli a șutat foarte bine în minutul 30, dar goalkeeper-ul formației lui Șumudică, Ertac, a fost atent și a prins balonul.
Malatyaspor a deschis scorul în minutul 36. După o bâlbă în defensiva lui Adana Demirspor, balonul a ajuns la Tetteh care înscris cu un șut din unghi. Scorul a devenit 2-0 pentru echipa lui Șumudică în minutul 55, când Simon Deli a respins greșit un balon trimis din corner în propria poartă.
Balotelli a fost aproape de gol în minutul 62, dar Ertac și-a făcut treaba din nou și a păstrat avantajul celor de la Malatyaspor.
Aceasta este prima victorie obținută după cinci înfrângeri consecutive bifate de Malatyaspor.
În clasamentul din Super Lig, Yeni Malatyaspor a ajuns pe locul 16 și a scăpat deocamdată de locurile retrogradabile.
Etichete: turcia , marius sumudica , yeni malatyaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții