Marian Rada a revenit la Rapid! Giuleștenii au adus un jucător care a contribuit la promovarea Dunării Călărași
23.01.2019, 17:26SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Marian Rada, omul care și-a dedicat aproape toată cariera Rapidului s-a reîntors în Giulești. "Bine ai revenit în #FamiliaRapid, Marian Rada!", anunță site-ul oficial al clubului. Marian Rada va ocupa postul de director tehnic al echipei, urmând a-l ajuta pe antrenorul Daniel Pancu în drumul către promovarea în Liga 2, dar și pentru a readuce Rapidul în topul fotbalului românesc.
Marian Rada a ajuns la Rapid, în 1983, de la Autobuzul, și a evoluat timp de trei sezoane în tricoul alb-vișiniu, după care a plecat la Universitatea Craiova, unde a jucat un an și jumătate. În pauza sezonului 1987/1988, actualul director tehnic s-a întors în Giulești, unde evoluat până în 1991, când s-a retras din activitatea de jucător.
Au urmat 13 ani în care a fost “secundul” unor mari antrenori, printre care Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Viorel Hizo sau Răzvan Lucescu, pentru ca în finalul sezonului 2007/2008 să fie instalat pentru prima dată ca antrenorul principal al Rapidului.
În sezonul 2008/2009, după mandatul lui Jose Peseiro, Marian Rada a revenit pentru 11 etape pe banca Rapidului, între etapele 18 și 28, predându-i ștafeta lui Viorel Hizo, căruia i-a devenit secund, până la instalarea lui Nicolae Manea, la finalul lui 2009.
Între timp, la conducerea echipei au trecut Ioan Andone și Marius Șumudică, iar din etapa a XXX-a a sezonului 2010/2011, până la finalul acelui sezon, Marian Rada a redevenit “principal”, avându-l ca antrenor secund, pentru ultimele cinci etape, chiar pe Daniel Pancu.
A urmat un sezon greu pentru Rapid, în care Răzvan Lucescu a preluat cârma giuleștenilor, iar Marian Rada i-a fost alături.
În 2012 și 2014, fostul fundaș al Rapidului a avut alte două mandate de antrenor principal, fiecare de câteva luni.
Marian Drăghiceanu a semnat cu Rapid. Este al 7-lea transfer în această iarnă
Ultimul transfer al Rapidului este unul pe placul Giuleștiului, tehnic, cu dribling fin, genul de jucător care face diferența, iar Marian Drăghiceanu are toate aceste calități, chiar dacă are numai 19 ani.
Crescut la Piatra Neamț, Drăghiceanu a impresionat încă de la 12 ani, când doi ani la rând a fost ales “cel mai bun junior român”, la categoria sa de vârstă.
La 15 ani, Drăghiceanu a fost adversarul Rapidului în două rânduri, în două partide pe care giuleștenii le-au disputat în Liga 1 împotriva Ceahlăului, în sezonul 2014/2015, chiar dacă a fost doar rezervă.
În ciuda faptului că nu este foarte înalt, Drăghiceanu a fost remarcat de echipe ca Stoke City, Arsenal Londra sau Galatasaray, la care a fost chemat în probe, ultimii asemănându-l cu Gheorghe Hagi.
După ce clubul nemțean a intrat în faliment, Marian s-a transferat la Dunărea Călărași, unde a ajuns în vara lui 2017, punând umărul la promovarea călărășenilor pe prima scenă, cu cele patru goluri marcate (cu UTA, Chindia, Miroslava și Olimpia) în 17 apariții, în sezonul trecut, sub comanda lui Dan Alexa.
În acest sezon de Liga 1, mijlocașul “de buzunar” a evoluat în două partide, poate cele mai bune ale Dunării, contra campioanei CFR Cluj și a echipei lui Hagi, Viitorul Constanța.
Drăghiceanu a semnat pe doi ani și jumătate cu Rapid și este cel de-al șaptelea transfer din această iarnă, după Cătălin Oanea, Robert Băjan, Cătălin Hlistei, David Onyeanula, Alin Turbatu și Fabio Trip.
Etichete: rapid , marian rada , rada rapid , marian draghiceanu , rada revenire , rada director tehnic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții