Calificare istorică la Cupa Africii pe Națiuni. Premieră pentru naționala cotată la doar 7,5 milioane de euro
16.10.2018, 21:11Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Naționala de fotbal din Madagascar a bifat o calificare istorică la Cupa Africii pe Națiuni.
Fotbaliștii din Madagascar au reușit această performanță în premieră, după ce au câștigat astăzi, împotriva Guineei Ecuatoriale, cu scorul de 1-0. Cu două etape înainte de finalul preliminariilor și cu 10 puncte acumulate, naționala antrenată de francezul Nicolas Dupuis are deja asigurată participarea la turneul final.
Njiva Rakotoharimalala, decarul formației din Madagascar este eroul echipei sale în partida de marți. Atacantul a înscris pe final de primă repriză unicul gol al meciului. În vârstă de 26 de ani, Rakotoharimalala evoluează la Sukhothai FC, în Thailanda, împrumutat de la Ratchaburi Mitr Phol F.C.
Partida s-a disputat la Vontovorona, după ce Confederația Africană a suspendat stadionul din Antananarivo, în urma unui incident care a dus la moartea unei persoane și la rănirea a aproximativ 40 de suporteri.
Madagascar este cea de-a 40-a țară calificată la Cupa Africii și împarte grupa de calificări cu Senegal, Sudan, respectiv Guineea Ecuatorială.
Lotul celor din Madagascar este cotat la doar 7,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Cel mai valoros jucător din lotul africanilor este Romain Metanire, cotat la 1,75 milioane de euro, fundaș drapta, obișnuit cu statutul de rezervă la Stade Reims.
Etichete: cupa africii , madagascar , njiva rakotoharimalala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții