Lucescu: "Orice ar fi făcut, Lupescu nu avea şanse! Cineva mi-a spus că 100 de voturi sunt deja rezolvate"
21.04.2018, 15:54SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mircea Lucescu nu s-a împăcat cu faptul că Ionuţ Lupescu a pierdut alegerile pentru postul de preşedinte al FRF şi a lansat un atac dur la adresa lui Răzvan Burleanu.
"Consider că Lupescu a fost foarte bine pregătit şi că a avut un program atractiv. Orice ar fi făcut, n-avea şanse să câştige. Eu mi-am dat seama de asta când am ajuns la Adunarea Generală. Cineva mi-a spus că o sută de voturi sunt deja rezolvate în favoarea lui Burleanu.
Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu. Şi povestea se va repeta peste patru ani, pentru că actuala conducere are la dispoziţie încă patru ani în care îşi poate fideliza votanţii, adică în principal pe cei de la futsal şi pe cei de la fotbalul feminin", a spus Mircea Lucescu pentru Libertatea.
"Il Luce" a mai precizat că numeroase cluburi au fost înfiinţate doar pentru a-l vota pe Răzvan Burleanu şi a-l ajuta să câştige un nou mandat la Casa Fotbalului.
"În primul mandat al lui Burleanu au fost înfiinţate o mulţime de echipe de fotbal feminin şi de futsal şi tot atâtea competiţii. El a avut grijă de ele, cum să nu-l voteze? Reprezentanţii lor s-or fi speriat, că aoleu, dacă vine Lupescu, ne desfiinţăm!
Acum rămâne de văzut câte din aceste echipe şi competiţii vor rezista şi pentru cât timp. Asta ca să ne dăm seama câte au fost înfiinţate doar în scop electoral şi câte, din pasiune adevărată pentru respectivele discipline", a mai spus Mircea Lucescu.
La alegerile care s-au desfăşurat pe 18 aprilie, Răzvan Burleanu a obţinut 168 de voturi, Ionuţ Lupescu 78 de voturi, iar Marcel Puscaş doar 8 voturi. Ilie Drăgan nu a obţinut niciun vot.
Etichete: mircea lucescu , ionut lupescu , alegeri frf , razvan burleanu , burleanu voturi cumparate , alegeri frf scandal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții