"Lucescu a înnebunit": momente tensionate după AEK - PAOK! Ce s-a întâmplat la marginea terenului
articol scris de Digi Sport08.04.2024, 13:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
PAOK și AEK Atena au remizat, scor 2-2, în meciul care a fost capul de afiș al etapei cu numărul 4 din play-off-ul campionatului grec.
După meci, între cei doi antrenori, Răzvan Lucescu (55 de ani) și Matias Almeyda (50 de ani), a avut loc un moment tensionat, care a făcut înconjurul presei elene.
Răzvan Lucescu și Matias Almeyda s-au contrazis la finalul derby-ului din Grecia
Lucescu și Almeyda s-au salutat pe margine, însă între cei doi a avut loc un schimb tensionat de replici. Momentul poate fi văzut AICI.
La un moment dat, argentinianul a vrut să se îndrepte spre vestiare, dar românul nu i-a dat drumul la mână. Scena a amintit de cea dintre Thomas Tuchel și Antonio Conte, de la finalul unui meci între Tottenham și Chelsea.
Totuși, la conferință, ambii antrenori s-au lăudat reciproc. Lucescu a spus "AEK are cel mai bun antrenor din istoria ei", iar Almeyda a declarat "L-am felicitat pe antrenorul echipei adverse, care este unul mare. Mereu spun ce simt și asta am făcut și acum. E un antrenor grozav".
Tot la finalul meciului, Lucescu și-a manifestat bucuria că a scos un punct pe terenul rivalei la titlu și "a înnebunit", conform celor de la Sportal. Și-a îmbrățișat toți jucătorii și a plecat spre vestiare cu ambii pumni strânși și ridicați, a mai relatat sursa citată.
PAOK e pe primul loc în Grecia (67 de puncte), urmată de AEK (66), Panathinaikos (65) și Olympiakos (63).
Citește și:
- Reacția lui Răzvan Lucescu, după ce a ”supraviețuit” în derby-ul cu AEK Atena și a rămas pe primul loc în Grecia
- Anunț de maxim interes pentru Răzvan Lucescu! S-a luat o decizie radicală înainte de Brugge – PAOK
PAOK a stabilit o performanță extrem de rară în fotbal
Înainte de meciul cu AEK, PAOK a învins-o pe Lamia, scor 3-1. Odată cu acest duel, echipa lui Lucescu a bifat o performanță foarte rară pentru o echipă de fotbal.
Concret, toți jucătorii (cu excepția portarilor) care sunt în acest moment în lotul lui PAOK și au fost folosiți cel puțin un minut în acest sezon au reușit să înscrie măcar un gol.
Singurul care trebuia să mai spargă gheața era Giannis Michailidis, iar după câteva săptămâni de așteptare fundașul central a marcat. Apărătorul a restabilit egalitatea cu Lamia în minutul 45+1.
Astfel, echipa lui Lucescu Jr demonstrează încă o dată în ultima vreme că joacă un fotbal total, iar fiecare jucător de câmp reprezintă un pericol pentru portarul advers.
Etichete: razvan lucescu , paok , matias almeyda , aek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții