Lotul Spaniei pentru CM 2018. Surprize uriaşe: fără Morata, Bellerin, Cesc şi Marcos Alonso
21.05.2018, 14:45SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Selecționerul Spaniei, Julen Lopetegui a anunțat lotul pentru Cupa Mondială 2018. Real şi Barca dau cei mai mulți jucători la națională. 5 jucători de la formaţia madrilenă și 4 de la campioana Spaniei, respectiv 3 de la Chelsea vor face parte din echipa condusă de Lopetegui.
Din lot nu fac parte staruri precum Alvaro Morata (Chelsea), Marcos Alonso (Chelsea) şi Vitolo (Atletico Madrid), scrie Marca. De asemenea, nu au fost convocaţi Hector Bellerin (Arsenal) şi Cesc Fabregas (Chelsea).
Nu lipseşte fundaşul Dani Carvajal, recuperat după o leziune musculară şi care va disputa sâmbătă finala Ligii Campionilor cu Real Madrid.
Lotul Spaniei, care va evolua în Grupa B la CM 2018, alături de Portugalia, Maroc şi Iran:
Portari: David de Gea (Manchester United), Pepe Reina (Napoli), Kepa Arrizabalaga (Athletic Bilbao);
Fundaşi: Dani Carvajal, Sergio Ramos, Nacho Fernandez (toţi de la Real Madrid), Gerard Pique, Jordi Alba (ambii de la FC Barcelona), Cesar Azpilicueta (Chelsea), Nacho Monreal (Arsenal), lvaro Odriozola (Real Sociedad);
Mijlocaşi: Sergio Busquets, Andres Iniesta (ambii de la FC Barcelona), David Silva (Manchester City), Koke Resurreccion, Saul Niguez (ambii de la Atletico Madrid), Thiago Alcantara (Bayern Munchen);
Atacanţi: Isco Alarcon, Marco Asensio, Lucas Vazquez (toţi de la Real Madrid), Diego Costa (Atletico Madrid), Iago Aspas (Celta Vigo), Rodrigo Moreno (Valencia).
La Furia Roja, câștigătoarea Cupei Mondiale din 2010 este neînvinsă în mandatul lui Lopetegui, care a preluat Spania din iulie 2016. În ultima partidă, Spania a învins Argentina într-un amical cu scorul de 6-1, Isco fiind autorul unui hat-trick.
Etichete: spania , cupa mondiala , lotul spaniei , diego costa , mondial rusia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții