Lionel Messi și-ar fi ales și numărul la noua echipă. A refuzat "10-le" primit cadou
articol scris de Digi Sport07.08.2021, 07:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce Barcelona a anunțat oficial că nu mai poate să-l păstreze pe Lionel Messi, PSG a devenit favorită pentru a-l legitima.
Messi și-ar fi ales numărul 19 la PSG
Între timp, publicația Transfer News Live susține că starul argentinian și-ar fi ales și numărul de pe tricou. Atacantul ar fi refuzat numărul 10, pe care prietenul Neymar i l-ar fi cedat și ar prefera numărul 19.
De altfel, Messi a mai evoluat în trecut cu numărul 19 pe tricou atât la Barcelona, cât și la naționala Argentinei.
Messi s-a despărțit de Barcelona
Barcelona nu a putut să înscrie la Liga Profesionistă noul contract al lui Messi din cauza fair-play-ului financiar.
La Barcelona, Messi avea cel mai mare salariu din lume, 76 de milioane de euro pe an, în contractul care a expirat pe 30 iunie. Însă starul argentinian de 34 de ani acceptase de ceva timp înjumătățirea contractului.
Tocmai acesta este motivul surprinzător pentru care catalanii nu au putut înregistra noul contract al atacantului de 34 de ani.
- 80 de milioane de euro este actuala cotă de piață a lui Lionel Messi, chiar dacă are 34 de ani.
- La Barcelona, Messi a jucat 778 de meciuri oficiale, a marcat 672 de goluri și a dat 305 pase decisive.
- Cu Barcelona, Messi a câștigat 10 titluri, 7 Cupe ale Spaniei, 7 Supercupe ale Spaniei, 4 trofee Champions League, 3 Supercupe ale Europei și 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor.
Etichete: barcelona , psg , lionel messi , transfer lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții