Video Ultrașii lui PSG s-au ținut de cuvânt! Un singur fotbalist a scăpat de ce s-a întâmplat la revenirea pe Parc des Princes
articol scris de Digi Sport13.03.2022, 14:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ultrașii lui PSG au promis că vor trece la fapte după eliminarea usturătoare suferită de echipa lor în meciul cu Real Madrid, scor 1-3, din cadrul optimilor Champions League.
Suporterii parizieni au avertizat că își vor face simțită nemulțumirea la fiecare meci de acum încolo, atât timp cât Nasser Al-Khelaifi (48 de ani) rămâne președintele echipei.
Toți fotbaliștii lui PSG au fost huiduiți la revenirea pe Parc des Princes, cu excepția lui Kylian Mbappe
Iar galeria lui PSG s-a ținut de cuvânt. La prima oportunitate pe care au avut-o, în meciul de pe teren propriu cu Bordeaux, fanii au huiduit fiecare jucător din primul 11, în momentul în care crainicul le-a pronunțat numele.
Singurul fotbalist care a scăpat de tratamentul ostil a fost Kylian Mbappe (23 de ani), cel care a reușit să marcheze în ambele manșe ale disputei cu Real Madrid. Campionul mondial a fost aplaudat la unison de către cei din peluză.
Nemulțumirea ultrașilor s-a făcut resimțită cel mai tare în momentul în care s-a auzit numele lui Neymar (30 de ani), dar și al lui Mauricio Pochettino (50 de ani).
UPDATE 14:50: Suporterii lui PSG i-au huiduit pe jucători și la pauză, în timp ce se îndreptau către vestiare.
Ultrașii lui PSG au cerut plecarea lui Nasser Al-Khelaifi
Într-un comunicat de presă semnat de Collectif Ultras Paris, suporterii de pe Parc des Princes cer și înlăturarea președintelui Nasser Al-Khelaifi (48 de ani).
Ultrașii au mai avertizat că, începând de la meciul cu Bordeaux de duminică, își vor exprima vocal nemulțumirea.
"Știm că revenirea noastră în top i se datorează președintelui Nasser Al-Khelaifi, nu avem nimic personal cu el, dar este clar că nu este omul potrivit pentru acest job. Situația actuală de la club impune ca președintele să demisioneze și să renunțe la toate responsabilitățile de zi cu zi.
Duminica aceasta, la meciul cu Bordeaux, ne vom arăta nemulțumirea și le cerem și tuturor celor care iubesc acest club să o facă alături de noi, fără violență. Rămânem mobilizați până vor avea loc schimbări majore", este o parte din comunicatul emis de ultrașii lui PSG.
Etichete: psg , ultras , parc des princes , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții