Tuchel s-a înţeles pentru un contract valabil pe doi ani cu PSG
09.04.2018, 17:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Numirea lui Thomas Tuchel la PSG e doar o chestiune de timp. Şi presa franceză, şi cea germană anunţă astăzi că fostul tehnician al lui Dortmund a bătut palma cu liderul din Ligue 1 pentru un contract valabil pe doi ani.
Încă de săptămâna trecută s-a vorbit despre faptul că Tuchel va fi numit, în vară, în funcţia de antrenor al lui PSG. Liber de contract după despărţirea de Borussia Dortmund, tehnicianul neamţ a câştigat lupta cu nume grele, care au câştigat împreună zeci de trofee. Pe lista președintelui lui PSG, Nasser al Khelaifi, s-au mai aflat, în afara lui Thomas Tuchel, Antonio Conte, Massimiliano Allegri, Carlo Ancelotti și Luis Enrique. Şeicii au decis, în cele din urmă, să-l aleagă pe neamţ, care s-a mai aflat în tratative cu Bayern Munchen, Arsenal şi Chelsea.
Thomas Tuchel îl va înlocui pe Unai Emery, care va pleca de la PSG după ce nu a fost capabil să aducă Liga Campionilor la Paris. El a bătut plama astăzi cu oficialii francezi, înţelegându-se pentru un contract valabil pe doi ani de zile. Anunţul oficial nu va fi făcut până la finalul sezonului, pentru ca jucătorii lui PSG să rămână concentraţi pentru ultima parte a sezonului, deşi titlul pare doar o formalitate în acest sezon. De asemenea, formaţia de pe Parc des Princes este calificată în semifinalele Cupei Franţei.
În ciuda parcursului aproape perfect pe plan intern, Unai Emery nu va rămâne la PSG. Tehnicianul basc plăteşte pentru cele două eliminări consecutive în optimile de finală ale Ligii Campionilor, principalul obiectiv al conducerii.
Obiectivul principal al lui Tuchel în capitala Franţei va fi câştigarea Ligii Campionilor. Pentru aceasta, i se va oferi un buget de transferuri pe măsură, în tradiţia lui PSG din ultimii ani.
Etichete: transferuri psg , tuchel , tuchel psg , psg tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții