Trei nume grele pentru banca lui PSG! Anunțul făcut de englezi
31.03.2018, 10:52SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mauricio Pochettino, Diego Simeone și Zinedine Zidane apar pe lista scurtă a lui PSG pentru la vară, când intenționează să schimbe antrenorul, conform presei din Anglia. Zilele lui Unai Emery pe ”Parc des Princes” sunt numărate după ce echipa a fost eliminată de Real Madrid din optimile Ligii Campionilor.
Conform jurnaliștilor englezi, deşi PSG este foarte aproape de câştigarea titlului, Unai Emery va pleca din vară de pe ”Parc des Princes”. Aceștia susțin că sunt trei nume grele pentru înlocuirea lui Emery. Primul nume de pe lista şeicilor este Mauricio Pochettino. PSG vrea să-l aducă pe managerul lui Tottenham, dar cu siguranță va fi o mutare mult prea scumpă. Al doilea nume este cel al lui Diego Simeone, tehnicianul de pe banca lui Atletico Madrid. Tot din La Liga vine și al treilea nume - Zinedine Zidane. Francezul nu i-a dat încă un răspuns clar lui Florentino Perez în perspectiva continuării colaborării.
Și Mundo Deportivo insistă că cei trei alcătuiesc lista scurtă de posibili înlocuitori pe banca lui PSG. În ultima perioadă, presa internațională a mai notat un aspect destul de interesant, acela că viitorul antrenor de pe banca lui PSG nu ar fi italian. Acest lucru ar exclude câteva variante care au tot fost speculate în această perioadă - Antonio Conte, Roberto Mancini și Massimiliano Allegri. Pe de altă parte, Thomas Tuchel și Luis Enrique nu au angajament.
În cursul zilei de vineri, L'Equipe a anunțat că principalul favorit pentru preluarea băncii tehnice a lui PSG este neamțul Thomas Tuchel. Antrenorul de 44 de ani şi-a luat un an de pauză după despărţirea de Dortmund, din mai 2017, după ce a câştigat Cupa Germaniei, singurul trofeu din cariera sa. Adept al unui joc ofensiv, Tuchel este prima opțiune a oficialilor lui PSG, mai ales că este și vorbitor de franceză.
O altă variantă pe care șefii lui PSG au luat-o în considerare a fost un alt antrenor german. Este vorba despre Joachim Low, selecționerul Germaniei. Acesta ar putea prelua echipa însă abia după finalul Campionatului Mondial, iar în momentul de față este mult prea ocupat pentru a putea face un plan de viitor.
Etichete: unai emery , psg , transfer , zinedine zidane , mauricio pochettino , 2018 , diego simeone și zinedine zidane , diego simeone zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții