Surpriză de proporții la PSG! Nu Mourinho ar fi alesul, iar noul favorit ar veni cu Thierry Henry
articol scris de Digi Sport05.06.2023, 09:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ultima etapă din Ligue 1, de la PSG au fost confirmate două plecări sigure, cea a lui Messi și cea a lui Sergio Ramos, însă despre situația antrenorului Christophe Galtier (56 de ani)nu a fost confirmat nimic.
Însă jurnaliștii francezi susțin că este doar o chestiune de zile până când va fi instalat un nou antrenor la campioana Franței. Și dacă până acum era vehiculat insistent numele lui Jose Mourinho, zvon alimentat chiar de către antrenorul Romei prin declarațiile oferite,
L'Equipe și Foot Mercato anunță un alt nume la modă: Julian Nagelsmann! Este al treilea nume anunțat că ar fi pe lista scurtă a directorului sportiv Luis Campos, după ce acolo ar fi trecut și cel al lui Luis Enrique.
Mourinho era dat ca sigur la PSG, dar Nagelsmann i-a luat fața și acceptă să vină cu Thierry Henry
Iar suporterii parizienilor nu sunt neapărat încântați de antrenorul german, dar informația că secundul acestuia va fi Thierry Henry chiar a produs o undă de bucurie în rândul lor.
Pe lângă faptul că este un nume mare al fotbalului din Franța, Henry are și o relație extraordinară cu Kylian Mbappe.
Despre ce se va întâmpla cu Galtier se va ști clar până la mijlocul săptămânii, după o întâlnire la care ar trebui să mai participe președintele Nasser Al-Khelaifi și Luis Campos.
PSG a câștigat campionatul Franței, al 11-lea titlul de când echipa a fost preluată de qatarezi, dar în Liga Campionilor echipa a avut din nou un parcurs slab.
Clasament final în Franța
Etichete: jose mourinho , antrenor psg , luis campos , julian angelsmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții