Foto Supriză neplăcută pentru un fan al lui PSG după ce a cumpărat tricoul lui Kimpembe. Ce i-a promis fundaşul
27.02.2019, 10:50SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Situaţie amuzantă la Paris Saint Germain. Un fan asiatic al parizienilor a cumpărat tricoul cu numărul 4 al lui Presnel Kimpembe, însă a avut surpriza neplăcută de a afla că fundaşul francez şi-a schimbat numărul la scurt timp.
Francezul i-a cedat numărul 4 germanului Thilo Kehrer şi a preluat "3"-ul.
Suporterul a postat pe twitter imaginea cu tricoul cumpărat şi a avut surpriza de a primi un răspuns chiar de la fundaşul francez în vârstă de 23 de ani, care l-a asigurat pe fan că va reveni la numărul iniţial.
"Stai liniştit, frate, îmi voi schimba numărul din nou. Thilo Kehrer nu va avea sigur nicio problemă", a fost răspunsul lui Kimpembe de pe reţeaua de socializare.
Presnel Kimpembe i-a cedat numărul de pe tricou lui Thilo Kehrer
Presnel Kimpembe este juniorul lui PSG şi a debutat pentru prima echipă a grupării de pe Parc des Princes în sezonul 2014-2015.
Kimpembe a jucat 24 de meciuri şi a marcat un gol în acest sezon, în toate competiţiile.
Germanul Thilo Kehrer (22 de ani) a fost cumpărat în vară de la Schalke pentru 35 de milioane de euro şi are 29 de partide disputate în tricoul lui PSG, pentru care nu a marcat încă.
Etichete: paris saint germain , presnel kimpembe , thilo kehrer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții